Poate vă întrebați de ce în chestiunea Noului Cod Penal cea mai mare presiune a fost pusă pe povestea cu înregistrările. Chiar dacă, cu voce timidă, APADOR-CH a spus că noul principiu e bun și că trebuie să căutăm problemele în altă parte. Iar Guvernul a dat de înțeles că va face unele modificări. Unde e șmecheria? De ce înregistrările sunt punctul forte și nu cercetarea Președintelui, de exemplu?

Este vorba de lucrul pe care procurorii nu l-au spus, dar care clar le dă munca peste cap. Sau cel puțin modul în care și-au făcut treaba până acum. În România sistemul a fost construit astfel încât persoanele sunt cele urmărite în cazul unei suspiciuni de infracțiune. În fapt,  se face o sesizare, se fac acte premergătoare de care știe doar procurorul și se încep interceptările. O sumedenie de infracțiuni sunt construite în principal pe stenograme. Chiar pe unele pornite din legea siguranței naționale, deci fără mandat de la judecător.

Ce se schimbă?

Nu neapărat faptul că înregistrarea se face ulterior începerii urmăririi penale. Se poate începe urmărirea doar pentru faptă, iar persoana să fie înștiințată mai târziu, în cazul în care există indicii. Există o chestiune muuuult, mult mai importantă și care va schimba radical munca procurorilor. Tocmai această urmărire a faptei și nu a persoanei, e cheia. Căci înregistrările vor fi folositoare doar în fapta respectivă și nu în alte fapte. Adică nu se vor putea construi alte dosare derivate, pe baza lor. Codul ultimilor ani, tocmai asta făcea.

Un personaj era ascultat o perioadă lungă de timp, după care pe baza înregistrărilor respective se făceau x dosare. Căci omul putea pica pe tehnică cu mai multe fapte sau capete de fapte.

Să vă dau un exemplu: cazul Penescu. Aici afaceristul din Pitești a fost urmărit inițial pentru o mită pe care o dădea la OPC. A fost pus sub ascultare și de aici a rezultat un dosar cu arbitri și unul cu primari.

Ei bine, începând de la 1 februarie procurorii nu vor mai putea alege din înregistrări pentru a construi noi dosare. Vor trebui ca pentru faptele respective să înceapă noi și noi urmăriri penale cu noi probe. Iar munca lor va fi tot mai grea. Și nici nu se va mai putea asculta la orice plângere venită de pe stradă în speranța că vor pica alte șapte lucruri,

Chestiunea e una paradoxală, ca mai toate lucrurile din administrația românească. Noua reglementare e una mai de stânga, mai orientată spre drepturi și libertăți cetățenești. Spre un stat mai firesc în care vin întâi drepturile cetățenilor, care sunt prezumtiv nevinovați, și de abia apoi forțele care întăresc statul. Doar că în România starea de hoție e atât de mare, încât te întrebi dacă tu, cetățean cinstit, nu cumva ești dispus să dai un pas înapoi ca lumea în care trăiești să se facă bine.

Răspunsul e în fiecare dintre dumneavoastră. În credințele fiecăruia. Mie unuia nu-mi place ca statul să fie mai puternic decât mine.

P.S. Lucrurile pe care le-am scris aici sunt rezultatul mai multor discuții pe care le-am avut cu foarte importanți specialiști în dreptul penal. Concluzia îmi aparține.