De 1 Decembrie, am primit o sarcină grea. Cea mai grea cu putință în țara asta și în mediul acesta virtual. Să spun ceva de bine despre România.
Și cum să faci asta? Suntem obișnuiți să folosim acest spațiu pentru critică, pentru a ne exprima frustrările, pentru a spune, în general, ca la noi la nimenea.
Și, în mod evident, sunt o sumedenie de lucruri care merg prost aici. Avem o răsturnare profundă a valorilor, nu ne respectăm, avem o clasă politică ticăloasă pe alocuri și preocupată doar de ea. Am făcut scenografie din democrație. Și cred că nu există domeniu pe care să nu-l putem deșira ca să-l arătăm în toată splendoarea mizeriei sale.
De la educație și educatori care ne-au trădat valorile, la spitale unde grija de oameni este prețuită material, la servicii de siguranță care apară doar elita și la parlamentari așezați la masă cu infractorii. Tabloul este sumbru. Dar oare este copleșitor? Și nu mai este nicio speranță?
Eu cred că lucrul cel mai important care-i lipsește României este înțelegerea și aprecierea. Nu apreciem ce este bun, nu lăudăm mai pe nimeni și nu acceptăm că mai și progresăm. Ce este bun ni se pare normalitate și spunem că-i firesc să fie așa, căci este de datoria fiecăruia să facă bine.
De asta nu apreciem profesorii care rescriu școala. Pe cei care fac ore și-n online și la clasă la fel de bine. Sau pe cei care predau istoria așa cum este ea. Sau diriginții care pun valori corecte în mințile copiilor.
Nu-i apreciem nici pe medicii care ne fac bine în fiecare zi. Sigur că este plin de nenorociri, dar nu toată lumea cere șpagă, nu toată lumea greșește operațiile sau vorbește urât. Dimpotrivă, cei mai mulți își fac treaba bine, în măsura posibilităților și a științei lor .
Și, da, sunt oameni în partide, indiferent de nivel, care au capacitatea de a învăța și de a face mai bine. Nu toți cei care nu ne plac sunt niște ticăloși. Ne despart idei, înțelegerea lumii, drumurile prin care ajungem la soluții, dar oare ne desparte mereu buna credință? Oare toți oamenii de partea cealaltă sunt greșiți în raport cu noi?
Tribalizarea și sectarismul sunt cele mai mari rele care i se pot întâmpla României. Câtă vreme vom continua să le considerăm principale valori și să o împărțim în ei și noi, progresul va fi și mai lent. Pentru că nu vom avea proiecte comune și le vom desființa repede pe ale celorlalți atunci când vom avea pârghiile necesare. De asta vom clădi pe termen scurt și mereu în van.
Aprecierea, empatia și nuanțele sunt lucrurile care ne lipsesc cel mai tare. Jurnalistul Radu Naum construia la un moment dat imaginea unei nații întinse ca o coloană pe 100 de ani. Unii sunt deja în 2021 cu bucuriile și problemele lor, alții sunt încă în anii 90 cu traiul lor, iar unii au rămas de tot în urmă din cauze care sunt imputabile tuturor. Traiul și gândirea celor din urmă sunt greu de înțeles din clădirile de oțel și sticlă ale Bucureștiului. Iar problemele de aici sunt complet aiuristice pentru cei rămași în urmă. Realitățile noastre sunt diferite.
Până când nu vedem imaginea asta nu ne dăm seama cât de mare este problema noastră. Rămânerea în urmă nu este semn de prostie sau de rea credință, ci de altă așezare. Și ca orice grup în situația asta, este nevoie de apreciere, explicații și gândire aplicată pentru a-l face să meargă mai departe.
Nicio clasă de elevi, niciun grup de sportivi sau un colectiv de lucrători nu poate progresa doar cu critici. Este nevoie de apreciere, sfaturi și impulsuri pozitive. Doar dacă le adăugăm pe ele criticii pe care o auzim acum mereu, putem progresa.
Așa că lucrul cel mai bun pe care-l pot spune despre România este că nu suntem atât de diferiți unii de alții, dar nici de cei din afară. Doar că ne trebuie să ne gândim și cu bună credință unii la alții.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!