Ce ați alege între Mircea Diaconu și EBa?

Două fotografii emblematice pentru cât de tare s-au amestecat și s-au întors cu fundul în sus lucrurile în România. Iată:

Elena Băsescu și suta ei de mii de semnături.

elena-basescu-semnaturi
Și un mesaj arogant, sfidător și care nu era necesar pentru Mircea Diaconu. Sunt sigur că semnăturile sunt corecte pentru că urma să fii verificată și contestată la sânge. Dar, chiar dacă le-ai strâns, nu înseamnă că te vor iubi sau te vor respecta. Pentru că tu ești fata lui tata, pusă cu mâna la Luxten, În Parlamentul European și acum în PMP. Și după un astfel de mesaj te vor iubi și mai puțin. Cu toate acestea, deși mi-e greu să cred, partidul tău susține lucruri corecte, așa cum sunt ele așezate de lege.

Mircea Diaconu și suta lui de mii de semnături:

mircea-diaconu-semnaturi

Strânsă fără o mașină de partid. Poate cu ajutorul televiziunilor, veți spune. Dar oamenii ies să-i sprijine pe cei pe care-i simt dintre ei. Așa cum au făcut în 2007 cu Traian Băsescu. Semnăturile lui Mircea Diaconu sunt strânse cu popularitate și simpatie. Și cu încredere. Greșește că vrea în Parlamentul European, la 7000 de euro? În aceeași măsură în care a greșit și EBa.

Cu toate astea, semnăturile sunt strânse împotriva unei hotărâri a justiției. O instanță, aplicând legea din România a hotărât că Mircea Diaconu a greșit și că nu mai poate candida, cel puțin pe aceeași funcție. Poate candida pentru alta? O altă instanță va stabili acest lucru.

Dacă și aceasta va zice ”nu”, chiar nu mai este altă cale, pentru că altfel toți oamenii buni care i-au venit alături sunt cei care vor greși. Și li se va râde în nas de cei care doar spun lucruri bune.

P.S. Nu aș fi îndrăznit această comparație, fără rost, dacă de câteva zile încoace, Elena Băsescu nu l-ar fi atacat repetat pe Mircea Diaconu. Aș fi preferat să întreb ce proiect are fiecare pentru funcția dorită, dar despre asta nu au vorbit.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!