Ne-am văzut întâi la tv într-o ediție specială. Le-am ascultat și sper că le-am risipit din emoții.

Altminteri am stat împreună câteva ceasuri să facem o trăsnaie pe care o să o vedeți zilele următoare: o ședință foto, că pe lângă faptul că-s bune sportive, deștepte  sunt și frumoase. Și am putut să văd câte ceva din alchimia titlului mondial.

”Vezi că ele sunt ca o mică armată”, mi s-a spus. Disciplinate, ascultătoare și lipite una de alta. Undeva la granița dintre fete și domnișoare, dar ascultătoare ca niște copii. ”Cupa e în siguranță aici?”. Nu se despart de ea nicio secundă. E darul cel mai prețios după ani întregi de privațiuni. Unele nu și-au văzut părinții de luni bune. Nu au voie la petreceri decât până la 12 noaptea. Directorul de la Centrul de excelență din Vâlcea vine cu ele să le vadă că nu sar calul. ”La club le duci ușor. Mai greu să le întorci de acolo echipă”, îmi zice antrenorul principal Relu Roșca.

L-am găsit sleit de oboseala într-un scaun. ”Mai puteți?””Nu am ce face.” Îmi zâmbește ca și cum ar deține un mare secret. Eu zic că e mai greu să iei un titlu mondial la junioare, decât la seniori. Copii nu sunt constanți și imediat îi scapi din mână. Asta e de fapt minunea. Să le stăpânești vâerfurile și căderile. Relu Roșca, Gavril Kozma, Claudiu Mărășteanu, Radu Cheregi și Narcisa Lecușanu asta au reușit.

Iar unul dintre momentele astea de copilărie se petrece imediat. Cât durează ședința foto, fetele primesc mici cadouri de la unul dintre sponsori. Niște lucrușoare de visează la ele fiecare femeie. Să vezi tu atunci râsete, chicoteli, probe și alergat după culori. Ăsta vine, nu vine, culoarea nu e potrivită, stai să vezi cum se așează și cum o să stea pe plajă. Cei patru bărbați se uită siderați cum gașca de adolescente se pune pe un fel de petrecere cu haine. Cumva Narcisa reușește să le împace, ca o mamă care a văzut toate vestierele mari ale lumii: ”Nu vă grăbiți. Are toată lumea. Și dacă nu e potrivit, le schimbăm”

Urmează aranjatul părului, micile găteli. Fiecare se bazează pe cealaltă să arate cel mai bine. Ca pe teren. E și ăsta un moment. Mai ales că pozele astea sunt făcute să țină cât o legendă.

Profit de moment cu Lorand Balint de la Leo Burnett să furăm Cupa și să facem poză. Alex Dedu râde de noi, de la 2 metri înaălțime. Ela văzut destule cupe. Frumos început de mandat. ” Scoate banii pentru fete, domnu președinte!”

Stau mai mult de vorbă cu vasluiencele mele: Sonia Vasiliu și Lorena Ostase. Vedem pe unde am stat fiecare și pe la ce profesori de handbal am fost. Ele la Crăciun, eu la Gugleș. Facem tone de poze, Vladimir devine un fel de mascotă și apoi râdem cu toții de exercițiile de fotomodel ale fetelor. ”Sunt așa agresive pe teren și așa timide aici”.

Ordinea și disciplina se instalează brusc la semnul Cristinei Laslo. Am urmărit-o cu atenție. Fata asta va ține în mâna ei multe vestiare. Cuvântul îi e lege. Nu le conduce doar în teren ci și în afară. Le spune când să se îmbrace, când să iasă afară și cupa nu pleacă de la ea. Singurul semn de copilărie apare atunci când aleargă între studiouri să vadă cum mai merge prompterul.

Mi-ar fi plăcut să știu mai mult: să-i înțeleg timiditatea Biancăi Bazaliu sau de ce Mădălina Ion și Izbela Roșca sunt nedespărțite, chiar și în poze. Sunt convins că fac o nedreptate că nu scriu despre fiecare un rând. Dar despre ele merită să scrii ca despre o echipă. Fetele, fetițele astea sunt mari de tot pentru că sunt un grup care se distrează strsșnic împreună. Și care muncește pe rupte ucigând cam toate bucuriile asdolescenței. De asta sunt sigur că voi scrie despre fiecare un rând în anii ce vor veni. Căci acesta e doar începutul.

Afişează slideshow