Câteva lucruri pe care societatea canadiană le face diferit. Și mai bine ca noi.

România în Direct de marți a avut două întrebări. Cum vă mai ajungeți cu banii și ce așteptare aveți de la statul român în această zonă? Evident că cei mai mulți s-au plâns de prețurile amețitoare, de ratele la case sau au cerut mecanisme de control. Alții au vorbit despre modul în care muncesc românii. Și, cu siguranță, a fost o emisiune despre modul în care noi, aici, privim viața.

Vă las emisiunea ceva mai jos. Dar până atunci am primit o scrisoare din Canada. Am primit acceptul autorului să o public integral, fără a-i da numele, însă. Cred că e o experiență utilă ca să înțelegem cum trăiesc și gândesc alții.

Ceea ce urmează vine ca o explicație personala legată de emisiunea de astăzi. Dat fiind că am 17 ani de când am pus un ocean și o Europă între mine si România, sunt convins că multe nu se mai potrivesc.

Așa că am să încerc să vă spun CUM E IN CANADA (provincia Quebec).


Cumpărarea unei case se face cu ipotecă, cu avans minim de 5% la prima casă și durata maximă de 25 de ani.  Au fost si perioade când s-a putut cumpăra fără avans și cu durata de maxim 40 de ani. A fost prost, așa că treptat, treptat s-au modificat conditiile în așa fel încât s-a reajuns de unde s-a plecat. Contractul cu banca se face pe perioade în general determinate (spun în general, fiindcă există multe situații, dar eu vorbesc de cazul cuiva ce-și cumpără casa de locuit, nu casa s-o repare/modifice și s-o vândă, sau casa de vacanță….).

Sigur că mai pot dezvolta, că dacă iei cu avans minim ești obligat să faci o asigurare de ipotecă, dar dacă avansul e de minim 21% această asigurare nu mai este obligatorie. Dobânda cu care închei contractul este fie fixă, pe durata contractului, ce poate fi de 1,2,4, 5 sau 7 ani, fie variabilă. Majoritatea își iau dobânda fixă. De ce? Fiindcă pe perioada contractului, indiferent ce face dobânda de referință a Bancii Canadei, dobânda si deci rata este fixa. Dacă dobânda de referință scade, pierzi, pentru ca dobânda băncii pentru ipoteca se va micșora sub dobânda ce o plătești, daca creste câștigi. Daca dobânda este variabilă, se poate ca rata sa fie fixă, dar dacă dobânda de referință se schimbă atunci din rata ce o plătești dobânda este mai mare sau mai mică în funcție de evoluția acestei dobânzi de referință.

Acum trebuie spus că de ceva vreme dobânda de referință a fost mică, fapt ce a dus ca si creditele sa fie relativ ieftine. Chiar daca va crește dobânda de referință ea va crește lent, cu câte un sfert de punct procentual, dar la intervale mai dese (3 luni) daca se vrea o creștere rapidă. Dat fiind contextul economico-pandemic dublat de fenomenul de îmbătrânire a populației, ritmul a devenit lent sau stagnant, pentru ca dobânda de referință are impact asupra mea, dar impactul cel mai mare este asupra economiei. Așa că la fiecare 5 ani, in general poți schimba ipoteca de la banca unde ești la alta, fără penalități. Daca vrei mai devreme ai penalități ce pot fi mai mari decât câștigul potențial. Dobânzile ipotecare sunt publice pe site-urile băncilor canadiene. Ele sunt cele anunțate. Dacă vrei creditul, în funcție dacă banca chiar vrea noi clienți, acesta se negociază în jos pentru tine ca client. Cât de mult? Hai sa zicem ca in cazurile cele mai fericite până la 0,4 puncte procentuale, dar in majoritate cam intre 0.15 si 0.3 puncte procentuale.

Cam la fel este și pe la mașini,

cu mențiunea că aici dobânzile sunt mai mari, mergând spre 7-8%, poate mai mult azi. Interesant este că, în majoritatea cazurilor, concesionarii au contracte cu bancile la dobânzi mult mai mici decât dacă te duci tu să ceri credit de mașină. Dacă tu mergi la banca îți dau 7-8% sau mai mult, la concesionar 5-6 sau mai jos…

Încălzirea nu este problemă de stat sau primărie, ci fiecare ne încălzim cum credem de cuviință cu centrale proprii, electrice sau calorifere electrice, centrale cu păcură sau gaz sau combinat.

Despre companii?

Nu sunt călcate de controale decât foarte rar. Iar când vin, controalele vin ca să te ajute și sprijine, nu să te sancționeze (dat șpagă). Si nu vin pompierii, apoi fiscul, apoi protecția muncii, apoi protecția consumatorului si după ei Sanepidul…. (Apropo, când mi-am cumpărat casa au venit pompierii in control. Instalația de alarmă nu funcționa, era defectă. Mi-au lăsat ei un detector de fum să-l instalez. Când au revenit, peste vreo 3-4 luni, asta au verificat, daca l-am pus si dacă e funcțional.)

De când sunt aici n-am dat nici un cent șpagă cuiva sa îmi rezolve ceva, sau la medic, deși din punct de vedere medical, ca familie, am o problemă gravă. Da, am oferit medicului specialist un mic cadou simbolic dupa fiecare vizită făcută în România. (Și n-au fost multe vizite in România.)


Politia nu te oprește pe stradă numai așa de dragul de a te opri. Dacă o face, ai făcut ceva și deci vei primi amenda sau mai rău. Dar să nu te dai jos din masina că atunci ai furat-o. și nici nu tine cu: TU ȘTII CINE SUNT EU, BĂ? Sau similare. Imunitatea parlamentară aici e numai în sala de plen și cred că în comisii. 

Salariul minim a crescut de când am venit de la 6,5$/h la 13.5$/h.

Asta n-a însemnat că restul salariilor au crescut în aceeași măsură. Impozit plătim mult, dar măcar se vede o parte din el in străzi și infrastructură. Mai puțin în sănătate, dar asta e altă discuție…


Mâncarea s-a scumpit destul de mult în ultimul timp, dar aici la mâncare nepreparata nu plătești taxe (făina, legume, salam, nu, dar plătești taxe la pizza, chiar congelată). Însă găsești de toate tot timpul anului.

Aici câștig dolar canadian si plătesc dolar canadian. Nici o bancă, nici o companie nu a îndrăznit să-mi ceară altceva decât dolar canadian. Ceea ce nu e in regula acolo. Cred ca mai bine ați trece la Euro. Ar fi greu, dar măcar ați plăti ce câștigați. Eu mă amuz și spun ca ați avut mare noroc ca UE a adoptat o moneda unică, fiindcă azi ar fi fost credite nu numai în euro, dolar și franc elvețian, ci ați fi avut credite în pesetas, drahme, guldeni, franci francezi sau lire italienești. Mereu dau același exemplu. Când am cumparat casa, dolarul american si canadian erau la paritate, dar dobânda la FED era 0, deci si dobânzile mai mici. Daca aș fi luat credit in dolar american, chiar dacă dobânda e mai mică, azi aș plăti cu 25% mai mult si au fost perioade si de 1,4 CAD/USD. Adică mortal!!!!!!


Și în final, o propoziție legată de discursul în Parlament al președintelui Ucrainei. Părerea mea este că a fost un exercițiu de PR pentru parlamentari și atât. Nimic altceva.

Toate cele bune

Foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!