Am stat de vorbă la România în Direct despre criza energetică și facturile uriașe care au ajuns la mai toată lumea. L-am invitat pe Răzvan Nicolescu, fost președinte al Agenției Europene de Reglementare și fost ministru al Energiei. Cred că am reușit să găsim câteva răspunsuri utile pentru cei care sunt în diverse situații limită.
Cei care au primit facturi despre care cred că sunt nejustificat de mari.
Verificați factura, vedeți dacă sunt respectate datele contractuale. Vedeți dacă este anunțată plafonarea sau compensația. Dacă există destule indicii că este vorba de o greșeală, anunțați furnizorul, ANPC și ANRE. Împingeți plata la limita deconectării, dar plătiți și așteptați apoi să recuperați banii. „Este posibil ca și noi să ne înșelăm și nu este necesar să facem o greșeală.”
Factura este mare, dar totul este în regulă
Verificați dacă sunteți în piața liberă. Poate, din neatenție, nu ați văzut notificarea de expirare a contractului. Fără semnătură ați ajuns în zona de ultimă instanță. Există astfel de cazuri. Verificați mereu facturile să vedeți unde sunteți. Și verificați ce tip de abonament aveți. Că sunt diferite chiar la aceeași companie. La curent, în această perioadă este mai bine să fii pe piața reglementată.
Furnizorul de gaze a dat faliment
Statul român a autorizat pentru intrarea pe piața liberă companii care nu au garanții materiale. Adică ANRE nu și-a făcut datoria și a lăsat în piață oameni care nu au ce căuta acolo. Odată ce contractul nu mai poate fi onorat, clientul ajunge la furnizorul de ultimă instanță. Este obligatoriu să vă mișcați repede și să ieșiți din această zonă care este mult mai scumpă. Căutați rapid un nou furnizor. Piața de ultimă instanță este foarte scumpă.
Nu acceptați prelungiri tacite
Există această practică la companiile de curent electric. Primiți un act care vă spune că în lipsa opțiunii voastre, contractul vă va fi prelungit automat cu un nou preț. Nu-l acceptați din prima, căutați variante pe piața liberă. Căutați ce este mai bun pentru voi acum. Și aici ajungem la altceva dureros.
Ofertele de noi contracte de șase ori mai mari
La gaz nu aveți decât soluția de a alege furnizorul care are prețul cel mai mic. Nu mergeți pe piața de ultima instanță. Chiar dacă oferta este mai mare, două luni sunteți acoperiți de plafonare și compensație. Apoi rămâneți în piața liberă și la prima posibilitate de schimbare a contractului, mergeți la concurență.
Pentru curent electric, recomandarea este să mergeți la Hidroelectrica care oferă prețurile cele mai bune. Este greu de contactat, site-ul nu prea le funcționează, dar presiunea publică este mare și asta se va rezolva.
Furnizorul nu te-a luat în evidență încă
Există cazuri când treci de la un furnizor la altul și nu ești luat în evidență, deși a trecut ceva vreme. Te duci la ghișeu și nu pleci de acolo fără situația rezolvată.
Condominii și centrale la comun
Ni s-a semnalat această chestiune în care avem un vid legislativ. Apartamente sau case care au singur contor. Sau o centrală de bloc care deservește 40 de apartamente. Aici lumea nu beneficiază de compensații pentru că, evident, nu se încadrează în consum fiind la comun.
Nu există soluție la această situație. Este un vid legislativ. Preluăm noi, presa, de aici.
Care este ideea generală
Gestul de a verifica contractul, durata, prețul și tot ce se întâmplă în piața liberă trebui să fie reflex. De fiecare dată când nu merge cum îți convine, pleacă de la furnizor. Urmărește ofertele, vezi ce se întâmplă în orașul tău. Companiile vin cu promoții. Semnează doar pe un an.
Cât despre politica generală, Răzvan Nicolescu spune așa.
Guvernul trebuie să urmărească cine face profitul nejustificat din aceste scumpiri. Cel mai probabil, cea mai mare cantitate de bani este la producătorii români. De acolo trebuie luată marja care depășește ce și-au propus și întoarsă către sprijinul populației.
Companiile românești sunt invitate de stat să lucreze cu prețuri mari, fiind legate să urmărească prețul bursei de la Viena. Asta se reflectă la plata impozitelor lor. Ca măsură urgentă trebuie ieșit de pe această piață, în condițiile în care România producea cea mai mare parte din ce are nevoie.
Reducerea TVA este o soluție pasageră corectă. De asemenea, ajutorul populației trebuie făcut diferențiat pe baza cotelor de venit. Nu toată lumea are nevoie de același ajutor. Acest lucru se poate face prin vouchere.
Dacă simțiți nevoia unor detalii, aici este înregistrarea emisiunii.
DESPRE RĂZVAN NICOLESCU
- din mai 2021 este membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie
- din aprilie 2021 a fost invitat de Comisia Europeana sa faca parte (timp de un an din Ambasadorii pactului Climatic European
- intre 2020 si 2021 a fost partener în cadrul Deloitte (una dintre cele mai mari firme de consultanta si audit la nivel global)
- in perioada 2014 – 2016 a fost preşedintele Agenţiei Europene de Reglementare în Energie
- in 2014 a fost ministru al Energiei
- intre 2009-2014 a fost director de reglementare şi afaceri publice în OMV Petrom
- în perioada 2006 – 2008 a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!