La televizor văd un cetățean de la CFR care este mirat de mirarea noastră. Să plece locomotiva fără vagoane ”se mai întâmplă.” Ridică umeri și rotește ochii și mai că nu ne spune: ”băi, dar voi chiar sunteți proști și nu înțelegeți că acesta este un lucru perfect normal?” Adică au mai fost cazuri cum ar veni.

Altfel, omul mi-a adus aminte de un prieten. Omul a intrat cu mașina într-un magazin de lenjerie femină. Adică din stradă, prin vitrina de sticlă, până la casieră. Și a ieșit nevătămat printre sutiene și chiloți, poate cu un portajartier agățat de ștergătoare.

Imediat a apărut și patronul căruia omul i-a cerut scuze. ”Se mai întâmplă,” i-a spus omul cu calm. Și de atunci prietenul meu se tot întreabă câte mașini parchează zilnic în magazine de chiloți. Așa și cu responsabilul CFR. Oare câte locomotive din lume pierd vagoanele pe drum în țări mai mult sau mai puțin civilizate. Eu nu am găsit un răspuns.

Dar o să vă las aici un film de acum șase ani, în care câțiva lucrători CFR repară un tren cu o creangă, o sârmă și o bandă adezivă. Și fac toate astea având ministrul transporturilor în tren. Și apoi pleacă cu tot cu călători la drum. Cam atâta responsabilitate poate să aibă o companie din România.

Și rețineți această formulare: ”bățul era necesar ca să păcălească un senzor.” Pentru că noi avem acest uriaș talent: să păcălim pe cineva că lucrurile funcționează. Iar acum ne păcălim că avem CFR. 

P.S. Am vorbit cu Adrian Vlaicu, directorul general adjunct al CFR. Omul spune că povestea cu mersul locomotivei o oră după ruperea de vagoane este o ficțiune. Așa ceva nu este posibil datorită sistemelor de siguranță de pe vagoane și de locomotivă. Astfel, ambele se opresc automat după o astfel de rupere. Ce-a văzut martorul cu pricina, că locomotiva s-a deplasat mai departe fără să se oprească, este ”inerția  mai mare a acesteia”, deci un timp de frânare mai mare. Omul spune că operațiunea de verificare și recuplare este cea care a durat o oră. Cam asta ar fi. Revin cu interviul.