Casta celor mai tari oameni din România

În ultimele 24 de ore, DNA a intrat în două dintre administrațiile locale cele mai puternice din România. Gheorghe Nichita, primarul Iașului și Robert Raduly, cel din Miercurea Ciuc, sunt cei mai importanți oameni din zona lor de influență și vârfuri ale partidelor din care fac parte. Ce zic procurorii?

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de Mediafax, primarul UDMR Raduly Robert Kalman este suspectat că ar fi primit mită 10.000 de euro lunar de la firma City Parking, care taxează locurile de parcare în municipiul Miercurea Ciuc, în schimb edilul acordând facilităţi pentru concesionarea locurilor de parcare şi dând dreptul acestei firme să îi amendeze pe şoferii care parchează neregulamentar în oraş. Anchetatorii spun că în relaţia cu această firmă primarul are un intermediar. Asta doar printre altele.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de Mediafax, începând cu luna ianuarie a acestui an primarul Gheorghe Nichita a solicitat unor angajaţi ai Poliţiei Locale Iaşi, instituţie aflată în subordinea sa, să efectueze acţiuni de supraveghere operativă a unor persoane, folosind personalul instituţiei şi bunurile aflate în dotarea Poliţiei Locale Iaşi.

Ca să înțelegem exact. În jurul lor se învârt soarele, banii și influența din județ. Sunt oameni care ar putea avea un traseu similar celui al lui Darius Vâlcov. Există însă ceva ce nu au, oricât de puternici ar fi. Și care acum le-ar surâde foarte tare.

Ieri, pe la prânz, un tip pe care nu-l știe nimeni și care ar putea urca doar la rangul de locotenent al celor doi, s-a așezat liniștit în banca sa din Camera Deputaților. Tocmai dăduse cu flit DNA-ului, laolaltă cu 152 de colegi.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în a doua jumătate a anului 2011, Ion Ochi, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a convenit cu omul de afaceri Cristian Dorin Nica, inculpat şi el în acest dosar, ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparaţii ale drumului judeţean DJ 112D, între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului. Astfel, parlamentarul a urmărit să obţină foloase materiale necuvenite, precum şi capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012, alegeri în urma cărora a şi devenit deputat. (sursa)

Ion Ochi se bucură de imunitate parlamentară. Nimeni nu-l știe în spațiul public, nu e un personaj cheie în partid, dar a avut abilitatea de a ocupa un fotoliu blindat. Acest mic exemplu va schimba logica politică a următorilor ani. Politicienii determinanți pentru morișca de partid vor candida la funcțiile de la București. Sistemul pus la punct în Parlament, de PSD în primul rând, va fi atractiv pentru toată suflarea de partid, Și cum vor fi mai puțini, bătălia va fi mare.

Dar se va mai întâmpla ceva. Lumea poate să facă diferența. Folosirea imunității precum în cazurile Ochi și Șova va fi privită drept abuzivă. Se va consolida sentimentul că există o categorie șmecheri care scapă. La Udrea s-a votat o noapte în șir. Primarii, consilierii, oamenii de afaceri pică pe capete. În scurt timp, cine e prin Parlament va avea privilegiul să fie privit drept partea cea mai proastă a politicii românești. Cu rezultate dezastruoase nu numai pentru ei, ci și pentru noi. Căci nu mi-e teamă că ei vor fi spulberați. Ci de cine va avea puterea să o facă.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!