Dezbaterea a început, după cum anticipam. Grigore Cartianu a spus în dimineața asta, într-un program la România Tv, la care am participat, că susține o eventuală cerere de grațiere a lui Popescu.
Grigore Cartianu e unul dintre cei cu poziții hotărâte împotriva amnistiei și grațierii de orice fel. Attila Biro scria miercuri în Gândul că Popescu nu a recunoscut faptele de maniera solicitată de Codul de Procedură Penală. Adică a dat banii, o recunoaștere indirectă, dar nu i-a spus judecătorului că a comis faptele. Ar fi fost, spune Biro, un fel de solidaritate de lot. Să fi vrut Popescu să-i acopere pe frații Becali? Le-a făcut un serviciu pentru anii în care i-au fost impresari? Le era dator? Cred o eventuală recunoaștere i-ar fi băgat mai rău pe ceilalți. Și poate nu a dorit să-i înfunde pe cei cu care a mâncat o pâine. Sper ca măcar în sufletul lui să fie lămurit de ce și-a luat așa povară.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!