Când o să scăpăm de COVID, avem o altă situație interesantă în față. Potrivit IHME, Institutul pentru Statistici de Sănătate de la Washington, ne împuținăm și fără COVID. Proiecția lor arată că în anul 2100, în România vor mai trăi cam opt milioane de cetățeni.

Cauzele sunt aceleași pe care le știm și acum. Mortalitate mare, natalitate mică, bașca vrem să plecăm de aici și nu prea ne mai place. Acum, sigur, 2100 este departe și nu prea ne mai interesează. Va fi mai complicat pentru copiii noștri. Și cred că moștenirea pe care trebuie să le-o lăsăm trebuie să fie și de altă natură decât cea financiară. Pentru asta vă las mai mult timp de gândire. Mai jos este și structura bolilor care ne omoară mai devreme decât pe alții.

Ce vă interesează mai tare est perioada dintre 2040 și 2060, cea în care generația noastră începe să primească și pensie. În cazul meu în 2044. Ceea ce, îmi dau seama acum, nici măcar nu este atât de departe. Cam nasol să vezi că anii din față sunt cam tot ăia din spate.

Dacă vă uitați cu atenție, cam în 2044, datele arată că nu prea are cine să plătească pensiile. Cel puțin nu în actualul sistem. Adică cei de sub noi, vor fi mai puțini. Drept urmare, pensiile din sistemul public vor fi mici, iar pentru unii inexistente. Cum vom fi cei mai mulți locuitori în zona respectivă, asta va fi cea mai mare problemă a nației. Asta și clima. Alte lucruri le vom îmbunătăți, dar bătrânețea noastră va fi fierbinte, fără apă și cu pensii mici.

Nu am o soluție la care să nu sufere cineva. Dar de asta vă recomand să vă găsiți soluții individuale de acum. Și să vă pregătiți copiii pentru diverse poveri pe care le vom pune în spatele lor. Sau, după ce trece nenorocirea, presiune imensă pentru a rezolva această problemă. Căci e problema noastră nu a altora. Și, cred că la cât am vorbit, e clar că nu statul plătește pensiile, ci cei de după noi.