Asasinarea bunului simț în România

Ați ratat dacă nu ați auzit-o pe doamna Firea deunăzi seara vorbind despre cum vrea să scape domnul Dragnea de ea.  „Dl Dragnea doreşte să mă anihileze pe mine în totalitate. (…) Dacă ar putea, m-ar lichida şi fizic”. Afirmația a trecut prin spațiul public fără să ne deranjeze. Asta pentru că ea a adăugat că Dragnea va omorî și Bucureștiul, iar asta pare mai dureros pentru unii.

Spre deosebire de Liviu Dragnea, care a zis că deja patru oameni sunt pe urmele lui după ce-și iau micul dejun la Hilton, Gabriela Firea a ales o notă mai serioasă. Una care să-i dea importanță la ceea ce pare o prostie solemnă. Spre deosebire de prostia țărănească a lui Liviu Dragnea, care a dat cu mucii în fasole amestecând caviarul unui hotel celebru cu asasinatul, doamna Firea are o tactică mai bună. Doar dă fumigena și pleacă. 

Ce mă miră pe mine este însă lipsa de reacție socială. Gândiți-vă un pic că sunteți la Berlin. Sau Madrid. Că sunteți primarul Madridului, doamna aceea cu vaza. Și auzi deodată că blonda drăguță de la Fan Curier care a trecut pe la tine recent este în pericol de moarte. Și vine un consilier să-i spună că prezumtivul asasin este șeful ei, urmărit la rându-i de bărbați misterioși, dar iubitori de așternuturi moi. Cam ce gând îți faci? Dar ce gând îți faci când declarațiile astea spăimoase pleacă de la toate ambasadele către capitalele lor?

Luați în calcul că vorbim de liderii partidului de la guvernare dintr-o țară UE.  Doi lideri care vorbesc cum nici măcar mafioții italieni nu o fac. Ați auzit vreo declarație publică a unui Corleone sau alt șef de famiglie care să se plângă că urmează să fie omorât? Puțin probabil. Ei chiar știu cum funcționează lucrurile astea. 

Absurditatea spuselor celor doi nu miră, însă, pe nimeni. Lucrurile trec ca și cum nu s-ar fi întâmplat. ”Ce-a zi, bă? A zis că Dragnea vrea să o omoare. Păi și nu e așa?” Și mergem mai departe.

Și e firesc să se întâmple așa. Stratul social care ne ține împreună e din ce în ce mai subțire. Ceea ce într-o țară civilizată ar fi un atentat la democrație, aici este doar o nouă zoaie politică. ”Dă-i mă încolo. E între ei. ” Acești oameni nu livrează nimic în afară de vorbe. Nu apar spitale, drumuri, autostrăzi, banii nu vin la alții decât la cei din administrație. Zilnic o tonă de minciuni și prostii pleacă la foc automat înspre marile public. 

Jignirea intelectului majorității cetățenilor a devenit un sport național. Lipsa de temeinicie, minciuna, fariseismul sunt date zilnice ale discursului politic. Dorința de a crea senzații, acoperirea furtului și forțarea limitelor naturale ale moralei duc la astfel de situații. ”A zis că mă omoară,” strigă ea. ”Așa, și?”, vor spune ei. Ești pe cont propriu, așa cum e și fiecare cetățean în țara asta. 

P.S.: Apropo de bun simț. Văd pe FB o dezbatere despre cum are și nu are treabă Dragnea cu dezvăluirile din valiză. ”Că nu e, domnule, nicio probă directă împotriva lui.” Și vreau să-i întreb pe autorii teoriei: dacă fiul vostru de 20 de ani ar scrie la o firmă parteneră cu a voastră să ceară 78 de mii de euro, i-ar primi? Și voi ați ști de asta?  

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Asasinarea bunului simț în România

  1. Mircea Ordean spune:

    „Ce mă miră pe mine este însă lipsa de reacție socială. ”

    Lipsa de reacție socială face parte dintre chestiile care nu iau în seamă nevoile, ori… oratoriile noastre.

    „Gândiți-vă un pic că sunteți la Berlin. Sau Madrid.””
    Dincolo de faptul că ne puteam gîndi a fi la Bombay…
    Noi nu sîntem berlinezi ori madrileni (norocul nostru – căici. de pildă, nu avurăm războiul civil al ultimilor!)

    Ideea asta că la noi nu e ca-n Vest ține de Dl. Goe.
    ”Eu vreau să fie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!