De profundis
Q Magazine a ieșit cu această copertă, foarte mișto de altfel. Numai că:
Mizerii de la Euroins. Dar și lipsă de civism
UPDATE : Mi-au scris cei de la CSA care mi-au explicat că Euroins mi-a virat banii pe care mi-i datora, respectiv, un sfert din sumă. Am verificat, am găsit plata făcută în urmă cu o lună. Recunosc, nu am văzut-o pentru că eu căutam altă sumă de bani, de 4 ori mai mare. De...
Ce nu e în regulă între Victor și Victoria
Eu unul nu cred că Victor Ponta trebuia să meargă musai la întâlnirea cu Victoria Nuland. Dar mi-ar fi plăcut să o facă. Iar dacă tot a ales să nu o facă, cred că trebuia să transmită clar de ce nu o face. Fie el, fie prin intermediul Cancelariei. Mai ales că vizita...
De luni mă întorc cu un program zilnic la televizor
Câteva explicații:
Care vă pune, mă, în funcții? Nouă bătaie de joc de la ministerul educației
M.E.N. a făcut publice, în sfârșit, datele la care vor avea loc evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Ce e de aflat, așa, la un citit pe diagonală: 1. Că picii de clasa a II-a trebuie să termine programa pana la sfarșitul lui aprilie, prin urmare cu 2 luni...
CTP, violent împotriva lui Ponta
În ediția din 8 ianuarie a Ultimei Ore l-am întrebat pe Cristian Tudor Popescu ce crede despre declarațiile lui Ion Iliescu la adresa lui Adrian Năstase. De ce Ion Iliescu nu e de acord cu Victor Ponta că AN-ul e condamnat politic? Și ce efecte are declarația asta? CTP a spus că Iliescu și Ponta...
Pierzătorul după condamnarea lui Năstase
Teoria politică spune că într-un meci în trei, dacă vrei să-ți îngropi un adversar, îl scoți din dezbatere. Un lider politic important mi-a spus că șmecheria asta le-a fost predată politicienilor români de un celebru cuplu de consultanți israelieni, care a lucrat cam cu toată lumea. Iar dintre toți, acum au învățat-o cel mai bine...
Condamnarea lui Năstase și viitorul lui Ponta
Negreșit decizia nu va face decât să adâncească falia existentă deja în societate. Unii vor spune că e victima lui Traian Băsescu, alții că în sfârșit s-a făcut dreptate. Slavă Domnului că nici unii, nici alții nu au dreptate. Primul lucru care trebuie spus despre noua condamnare a lui Adrian Năstase e că deciziile judecătorilor...