Am primit hârtie că trebuie să reînscriem copilul la religie

Hârtia e de fapt o cerere de înscriere care i s-a pus în ghiozdan. Apoi, ni s-a comunicat verbal că avem obligația de a-l înscrie din nou, altfel nu i se va încheia media școlară. Asta este a doua înștiințare, după ce în urmă cu o lună am aflat că Vladimir va fi trecut absent la religie, chiar dacă nu s-a mai înscris în luna martie, după decizia Curții Constituționale.

La data respectivă am cerut lămuriri și  mi s-a explicat  că transformarea religiei într-o oră cu adevărat opțională nu e un lucru chiar atât de simplu sau, mă rog,  e un lucru pe care l-am înțeles greșit. De fapt, dacă o să funcționeze, asta se va întâmpla ”poate”  anul viitor și că faza cu înscrierile din primăvară au fost un soi de ”sondaj în școală”. Am aflat că nu prea există norme de aplicare și că în general, asta e viața, cam trebuie să faci religie.

M-am cam enervat, am spus și eu ce știam deja de hotărârea CCR și că nu mai trebuie să trimiți copilul la oră dacă nu s-a înscris după data de 6 martie. Hotărârea CCR a devenit valabilă imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial. Situația a rămas la data respectivă cam în aer, în sensul că am primit asigurări că ”nu vor fi probleme.”

Așa că am rămas cu gura căscată când am aflat că nu o să încheiem școala anul acesta, că nu ne-am prezentat la religie după 6 martie, deși știu că Ministerul Educației a trimis o metodologie în școli tocmai pentru această situație. Dar am hotărât să nu mă enervez. Chiar sunt curios dacă o să ajungem  să ne judecăm pentru treaba asta.

Și o spun încă o dată: nu am nimic nici cu orele de religie, nici cu Biserica. Dar forma în care se predă religie în școlile din România nu-mi place. Aș vrea să se predea istoria religiilor, aș vrea să li se deschidă mintea spre alte religii și culturi, aș vrea să vadă că lumea e fascinantă în toate formele ei. Mi-aș dori ca Vladimir să afle la sfârșitul școlii ce gândesc musulmanii, ce vor evreii, cine sunt budiștii, ce ne apropie și ne desparte de ei. Aș vrea ca orele astea să-i deschidă spiritul, nu să-l țină aici.  Ori asta nu se întâmplă acum.

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

10 comentarii la Am primit hârtie că trebuie să reînscriem copilul la religie

  1. Constantin spune:

    Continua campania de intimidare. Nu au cum sa nu incheie media generala. Insa intimidarea aceasta functioneaza pentru vasta majoritate a oamenilor.

  2. Ciprian spune:

    Eu i-aș da deja în judecată.
    Serios… să se învețe minte. Și poate mai sunt și alții sub presiune care nu au curajul să reacționeze…

  3. dani spune:

    Mda mai pe scurt vrand nevrand santem obligati.pai au vazut popii ca lumea nu mai e de acord cu ei si s au gandit la o metoda nu prea ortodoxa sa faca parintii sa i inscrie…nu mi se pare normal sa nu incheie medii pt asta…asa considera domnii preoti ca e bine???

  4. Ciprian spune:

    Copilul nu are discernământul necesar pentru a alege ce e bine. Dumneavoastră îl lăsați să se joace cu obiecte care-i pun în pericol sănătatea fizică? Cam tot pe acolo și cu religia.

    Sunt de acord că religia, cum se predă acum în școli, e o prostie dar de aici până la a învăța istoria religiilor e cale lungă.

    A fi creștin înseamnă un mod de viață pe care multi nu-l respectăm, din păcate.

    Numai bine,
    Ciprian

  5. O.S. spune:

    Cazul dvs. nu are nicio legatura cu „religia” sau „ministerul”. Persoana in cauza de la scoala va obliga sa faceti un fals in declaratii. Si in baza acelui fals in declaratii, profesorul sau directorul vor falsifica la randul lor situatia scolara punand nota si prezenta acolo unde aceasta nu a existat de facto. Falsificarea catalogului nu este o joaca.
    Ar fi bine sa va duceti direct la Politie si sa denuntati acest caz revoltator. Religia nu poate fi impusa in scoli prin fals in acte si incitare la comiterea unui fals la fel cum religia nu poate fi promovata prin pacat, in cazul de fata incitarea la a marturisi un neadevar. In ambele cazuri, Vladimir este invatat sa minta. Este de datoria Dvs. sa luptati pentru el si sa nu acceptati a fi partas la aceasta minciuna, sanctionata atat de lege cat si de orice religie. Reinscrierea este un abuz si un fals in acte, post factum. Nu este o instiintare ci un abuz. Directorul scolii stie clar cum sta treaba din punct de vedere legal si de aceea nu v-a trimis nicio hartie semnata ori cu stampila. Daca exista circulara ati fi primit deja asa ceva in ghiozdan. Vorbele trec, actele raman. Intimidarea prin intermediul spiritelor inocente este o tehnica clasica. E o vorba in popor despre cine se imbraca mai des in sutana. Alegerea va apartine, oamenii au liber arbitru. Copiii nu au murit la Revolutie pe treptele Catedralei pentru a fi nesocotiti de sistem si de biserica dupa 25 de ani.

  6. Florin spune:

    Inca suntem prea medievali ca sa scapam de asa ceva in tara ….

  7. Bogdan spune:

    Despre ce scoala e vorba?

  8. M spune:

    Profesorii pot si au obligatia de a ANULA media de pe semestrul 1 si nu mai pun note, implicit nu mai incheie medii pe semestrul 2. E doar intimidare…

  9. Vlad spune:

    Sunt clasa a 10 a si când am primit foaie am decis împreuna cu părinții sa ma retrag la orele de religie, din același motiv exprimat si de cel/cea ce a scris acest blog. Acum mi se spune ca nu o sa mi se încheie media la religie, mi s a părut absurd si am ținut sa cred ca este doar o metoda de intimidare fiindcă nu am primit nicio Înștiințare de la scoala cu privire la acest lucru ci doar doamna profesoara de religie mi a spus acela lucru. As vrea sa întreb daca e adevărat sau nu ar trebui sa imi fac griji?

  10. Sorin Rusu spune:

    My friend, nu trebuie sa te stresezi catusi de putin. Esti parinte, asa ca ai nu numai dreptul dar as zice chiar obligatia de a nu-ti indoctrina copilul. Decizia CCR este fara echivoc. Orice alta discutie este inutila, iar orice presiune se face asupra ta sau a oricui altcineva este INFRACTIUNE si se pedepseste conform legilor in vigoare. Poti sa cedezi sau poti sa mergi mai departe cu decenta, demnitate si cu legea de partea ta. Nu cred ca trebuie sa iti spun in care din cele doua cazuri o sa iti poti privi cu seninatate copilul in ochi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!