În fața blocului nostru este un teren împrejmuit cu un gard metalic. Pe gard e pusă o pânză verde, din aceea folosită pe șantiere ca să nu treacă praful. Nu suntem într-o relație senzațională cu proprietarii de acolo. Dimpotrivă. Ne judecăm abitir ca să ne lase o servitute, să mai poată trece pe acolo salvarea, pompierii sau cei de la serviciile de utilități.

Dar asta nu-i face mai puțin proprietari. Ieri am parcat în stradă la timp  să văd un cetățean care în ritm alert scotea o bucată de plasă de pe gard. Așa, cam la vreo trei metri liniari. Sincer nu mi-a picat fisa din prima, dar până să ajung la scară mi-am dat seama că omul șutea plasa ziua în amiaza mare.

Să nu vă închipuiți că era vreun sărac. Omul, slăbuț, la vreo 55 de ani, cu părul alb și căciulă de oaie. Era îmbrăcat cu o haină de piele și pantaloni de stofă.

E adevărat că l-a dat de gol și nevăsta-sa care stătea de șase, dar la vreo 50 de metri. Și ea bine îmbrăcată. L-am așteptat, căci trebuia să treacă pe lângă mine. Probabil s-a prins și el, că a luat-o însă prin spatele blocului. M-am băgat și eu pe la administrație, am ieșit prin spate și am vrut să-i tai calea.

A mai făcut un ocol, după alt bloc. Eu, după el, tot strigând: ”domnule, bună ziua. Stați o clipă. Un moment, cu dvs, vorbesc”. Mă rog, ce știi că se strigă după hoț. El, și mai în viteză. Doar că am început să strig tare. Iar el a aruncat plasa în tufișuri.

M-am dus s-o iau și atunci s-a produs neprevăzutul. Doamna, care făcuse joncțiunea cu suspectul m-a atacat verbal. ”Dar ce vrei domnule, cine ești dumneata, ce treabă ai cu noi? Ce ești proprietar la teren? Noi suntem proprietarii…”

La asta în mod obișnuit mi-ar fi picat fața. Noroc că știu cu cine ne judecăm. Iar mârlănia hoților, dublată de tupeul verbal mă scoate din sărite. Așa că am început și eu să țip mai tare, de-a ieșit lumea pe la ferestre. Drept urmare cei doi s-au regrupat, iar eu am luat plasa și am montat-o la loc.

Nu-s vreun viteaz de felul meu. Mă gândesc că dacă ăștia erau vreo trei-patru bărbați, ceva mai hotărâți, ar fi găsit ei o metodă să mă facă să nu-i mai urmăresc.

Nu asta este însă problema. Plasa aia costă 3 lei metrul, dacă nu mai puțin. Adică omul a riscat să fure 10 lei de pe un bulevard. Putea fi luat de oricine. De primul echipaj de poliție care trecea pe acolo. Și nu mi-a făcut impresia unui sărac.

Ce defect major să se fi produs în viața ta, astfel încât să încerci să furi o inutilitate? Să te faci de rușine, ba să-ți mai deschidă un dosar penal? Și apoi să ai tupeul să și țipi. Asta depășește puterea mea de înțelegere.

Și nu mă gândesc decât la un lucru. Că există o specie de oameni în țara asta care ignoră tot ce este lege. Și mai ales cam tot ce înseamnă proprietatea altora, în special una care nu are proprietarul la vedere. Iar asta e o traumă greu de reparat.