UPDATE: O săptămână mai târziu cei de la Emag mi-au trimis noul frigider, fără să mai aștepte verificările necesare. M-au sunat de mai multe ori și-au stat de vorbă cu mine. Și-au cerut scuze. Ceea ce au reușit însă mai greu a fost să convingă firma de curierat să ridice obiectul stricat. După mai multe încercări oamenii au venit cu doi curieri. Unul era accidentat și a fost nevoie de o mână de ajutor la cărat. Total zile de rezolvare? Un pic peste 10.
Am avut un frigider erou. 13 ani a ținut. Marfă veche de la Arctic ”cum nu se mai face azi.” Așa că atunci când a sucombat, am cumpărat unul asemănător, e adevărat la o ofertă existentă la Emag. Poate o fi fost și asta o greșeală. Frigiderul a fost cumpărat în 10 minute de când am știut de problemă și livrat în 24 de ore. La livrări stăm perfect.
Doar că Arctic nu pare să mai fie ca pe vremuri, dar nici Emag nu se mai mișcă precum altădată. Frigiderul a venit stricat. Adică nu răcește. Nu răcește, nu congelează, nu face nimic din ce face un frigider. Doar stă și aprinde un bec, dar asta nu e de folos.
Posesorii lui, căci obiectul cu bec se află în fostul nostru apartament, în care locuiesc doi prieteni, au anunțat imediat ce au constatat defecțiunea. Asta se întâmpla joi după-masă. Nu au cerut banii înapoi, dar au vrut înlocuirea sa cu altul care merge. Beneficiază și de service expres, pe care, ca un deștept ce sunt, am plătit 100 de lei suplimentar. Cred că acest serviciu pretinde că aparatul poate fi reparat sau returnat într-o zi.
Dar în ciuda prostiei mele, oamenii de la Emag i-au cerut să aibă amabalajul original. Pentru că știți, lumea păstrează ambalaje acasă în mod uzual. Dar am făcut-o și pe asta. Prietenii mei au recuperat ambalajul original care nu părăsise incinta. Ba chiar omul l-a ambalat cu mâna lui și l-a pregătit de plecare.
Vineri l-au anunțat să stea acasă că vin să-l ia. Apoi curierul i-a spus că nu poate. ”Șefu, eu sunt singur. Dacă vrei mai ia un băiat și cărăm împreună.” Omul i-a spus că o face și pe asta. Dar șoferul nu a mai fost de acord. I-a spus că vine sâmbătă cu o echipă. Sâmbătă a stat toată ziua în casă. Nu a venit nimeni.
Luni a luat-o de la capăt. ”Sigur se rezolvă, vedem cum.” Ironic, prietenul meu a întrebat ”dacă mai cumpărăm unul credeți că la livrare ni-l iau pe acesta?” Surprinzător, operatorul i-a spus că da. Mă gândesc serios la soluția asta. Zic să iau două, poate merge unul. Ca la Loto. Poate doar câteva sunt norocoase.
În fine, luni i s-a promis că marți vine cineva. Și într-adevăr a sunat un curier. ”Un frigider? Păi sunt singur, șefule. Nu găsești doi-trei băieți să-l care?” Ba da, mă gândesc să închiriez niște curieri să-l care la firma voastră de curierat. O să revină omul după ce vorbește cu un superior.
Dar să nu credeți că asta e tot. Oamenii ne-au spus pe șleau că ”și dacă îl returnați durează vreo cinci zile să vedem dacă e stricat și de abia apoi vă putem da altul.” Știți, fiecare dintre voi, desigur că avem o pasiune să vorbim cu operatorii marilor companii.
Altfel, întrevăd câteva soluții. Să-l reparăm. Și să avem un obiect gata reparat de nou. Asta dacă service-ul acela expres funcționează. Când mă gândesc c-am vrut să iau și garanția extinsă. Ar mai fi ideea să-l iau cu niște băieți și să-l duc. Mă costă o sută de lei, dar m-aș distra maxim când li-l las în show-room la Crângași. Sau să iau altul că tot am văzut o ofertă de buy-back. Îl dau de nou cum ar veni. Și fac o economie de 150 de lei. Și apoi îi reclam până se plictisesc de mine.
Declar deschisă dezbaterea. Lăsați-vă imaginația să livreze orice. Vă asigur că nu există retur.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Buna! Sau nu prea 🙁
Chiar asta discutată zilele trecute cu cineva: nu mai sunt site-urile de online ce au fost! S-au extins …si efectiv au pierdut controlul! Ne-am saturat într-adevăr de servicii proaste pe banii, timpul si nervii nostri …in esenta, online trebuia sa fie mai simplu, nicicum, nicicand … foarte complicat!
Salut, am luat in 2014 frigider de la emag, cu promotie de vinerea neagra (cred ca intentionat ii zice asa 😀 ). Frigiderul a ajuns lovit, doar ca in cazul meu, am avut inspiratia si am retinut numarul de inmatriculare a masinii cu care s-a facut livrare…si ghici ce, era o masina privata, arvunita de firma de curierat ca sa „mai faca un ciubuc agentii de livrare” (le-am dat 20 de lei ca sa-l aduca la et 1). Doamna de la relatii cu pagubi..pardon, publicu’, mi-a facut o reducere de 50 lei doar sa accept produsul asa. Evident ca am refuzat si am solicitat inlocuirea produsului si livrarea acestuia in conditiile impuse de producatorul frigiderului, si anume in picioare. Precizez ca produsul refuzat a stat la mine 2-3 zile pana sa fie preluat de firma de curierat, si au durat inca 10 zile pana la venirea celui nou. Ca si sfat, lasati frigiderul nepornit pe pozitia in care doriti sa fie pozitionat in casa circa 24 de ore, apoi faceti conectarea la sursa de tensiune.
Au respectat această indicație și după ce au văzut că nu merge au stat de vorbă cu specialiștii de la Arctic.
Va recomand sa mergeti pe firul invers; pus intr-o masina, dus la fabrica din Gaesti si rasturnat printr-o frana sa se auda pana in biroul directorului de vanzari… Asta cu un car de stiri dupa d-voastra, bineinteles, sa fie impactul mediatic puternic. O sa va roage sa luati unul nou nout inapoi, poate un upgrade, cine stie. Paarerea mea!
Eu mă gândeam să merg în Crângași la Emag.
Protest in fata magazinului cu frigiderul defect si inscrisuri ironice despre eveniment. Cu portavoce. Fac pariu ca in 2 ceasuri vin ei singuri cu frigiderul nou :))
Buna!
Din pacate si eu am avut o experienta nu prea placuta. Am cumparat un telefon din acelasi loc, dar cu garantie oferita de terti. Am lasat telefonul in garantie, pentru ca ulterior sa il primesc returnat ciobit (carcasa sparta in colturi, ecran zgariat), plus un bonus de ocara „De ce nu i-ati spus colegului meu ca aveti aceste defectiuni la telefon?! El nu a trecut asa ceva in fisa de conspectare, la predare. De ce nu ati mentionat nimic?”… Incercand sa ma inteleg cu acea persoana, un manager a iesit, si-a cerut scuze si mi-a recomandat sa depun o plangere scrisa si sa povestesc ce s-a intamplat, lasandu-mi si un numar de telefon la care sa verific statusul acesteia. Ce s-a intamplat? Nimeni nu a raspuns, cand am intrebat in sucursala Emag ce se poate face in aceasta privinta, fiind un bun cumparat din magazinul lor, am obtinut un „Nu ne mai priveste ceea ce se intampla cu acest bun din momentul in care ati achitat, indiferent ca este in garantie sau nu”. Ulterior, am rezolvat individual problema, lucru pe care il recomand si in cazul de fata, daca nu se poate gasi o alta solutie rezonabila.
Mult succes si noroc!
Acelasi lucru se intampla si cu cei de la evomag.Ba!,chiar mai rau.Nu recomand!Am luat un tv care a ajuns cu ecranul fisurat,dar care culmea se vede doar cand este pus in priza,refuza sa il inlocuiasca,ca deh!,am avut deschidere colet.Niste nesimtiti!
Arctic a fost cumparat de Beko, Turcia. In continuare, relatarea aventurii cu un congelator Arctic, la oferta, garantie standard 5 ani. A functionat mai putin de 48 ore, de la punerea in functiune, dupa care si-a dat duhul.(Compresorul lucra continuu, supraincalzit, in congelator erau +24 grade C. Insa DA: becul, exact, BECUL, era perfect functional.) A venit acasa un reprezentant service, foarte elegant si profi, si, fara niciun fel de discutii, a inlocuit compresorul. Cu noul compresor (nou) congelatorul a functionat mai putin de 24 de ore, aceleasi simptome. Asta e. Am facut cerere de returnare a produsului si de restituire a banilor, m-am dus si am cumparat un alt congelator, alt brand, de doua ori mai scump, dar mai incapator, mai silentios, si care isi face treaba ireprosabil, din prima secunda. Desigur, vreo 3 saptamani am avut in bucatarie 2 congelatoare… „mortul” Arctic, cu al sau BEC, iar langa el concurentul „viu”, muncind din cand in cand , aproape neauzit. In cele din urma „mobila” a fost preluata de un reprezentant service Arctic, bucataria a devenit mai spatioasa iar in cont a fost virata suma aferenta achizitiei. Lectie invatata, capitolul frigidere/congelatoare: Nu Arctic, Nu oferta, Nu ieftin.