Se spune că echipele mari le știi pe de rost. CSM București tocmai s-a calificat în liga asta a echipelor mari. Așa că, după un sezon în care am urmărit-o pas cu pas, pot să spun cum începe CSM. Grubisic, în ultima vreme, în poartă înaintea lui Pessoa. Fisker și Vărzaru pe extreme.
Cea din urmă schimbă în repriza a doua cu Martin, prima cu Iulia Curea. Oana Manea e pivotul de neschimbat. La nouă metri, Rasmussen alternează între Torstensson, Brădeanu, Rodrigues, Gullden și Jorgenssen. Mai sunt în echipa asta alte brazilience, o rusoaică și câteva românce.
CSM este un fel de Real Madrid al fotbalului. Are jucătoare de pe toată planeta, din Brazilia în Croația, din Danemarca în România, dar și o linie suedeză admirabilă. Este o echipă stelară internațională și doar mangementul ei este strict românesc. Și banii publici pe care-i primește de la Primăria București, ca și Real Madrid din afacerile cu primăria locală. Două milioane de euro de la noi și aproape un milion de la sponsori.
Echipa asta arată că performanța, astăzi, nu mai este una națională, ci una profesională. Lumea globalizată face performanțe în formă corporatistă din agricultură, până la sport și operă. Nimeni de prin Europa civilizată nu-și pune problema ce nație este un angajat, câtă vreme acesta dă sută la sută performanță la un preț corect.
CSM a ridicat în picioare România. Culmea, în multe cazuri, aceeași Românie dispusă să ridice o sprânceană la tot ce vine din afară. Chiar și acei care cred că un salariu la Operă este prea mare pentru un străin. Fetele acestea din ”ce ne dă nouă Europa” au adus o victorie care se va trece în registrul nostru. Și au făcut-o purtând și steaguri românești în spinare.
Este CSM o echipă într-adevăr românească? Eu cred că este. În aceeași măsură în care Real Madrid este spaniolă. Căci apartenența și respectul pentru o țară le arăți fâcându-ți munca atât cât se poate de bine la serviciul tău de cetățean imigrant.
Cât despre noi, nu avem de făcut decât o plecăciune adâncă unor cetățeni care au venit aici să muncească bine în folosul nostru și să câștige un ban cinstit.
Post-scriptum:
Sper ca cineva de la Jandarmeria română a văzut meciul și lipsa oricărei urme de gard uman pentru securitate în sală. Mi-aduc aminte de penibilele măsuri de la meciul cu Gyor la București în care ungurii erau înconjurați de stewarzi și jandarmi. La Budapeste erau patru nații în sală și nimeni nu avea de gând să se bată.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Iată un alt răuvoitor! Sau poate atât aţi putut înţelege din problemele de la operă. Poate aveţi ca singură sursă de informare „Adevărul”?
Ştiaţi că din peste 700 de angajaţi ai ONB, doar unul, se presupune că ar fi strigat „afară cu străinii din ţară”? Nu există nici o dovadă/înregistrare, doar dorinţa jurnaliştilor de a provoca discuţii departe de adevăratele probleme ale instituţiei. Ştiaţi că problema angajaţilor sunt salariile discriminatorii? În afară de Kobborg şi Cojocaru, nici un alt balerin nu are o carieră care să justifice diferenţele de remuneraţie? Ştiaţi că în zeci de ani de existenţă a ONB, au existat permanent colaboratori şi angajaţi străini, şi că nu au fost până acum probleme? Ştiaţi că au fost îndepărtaţi artişti valoroşi, români, care au acum contracte în străinătate, de la ONB, pentru a fi aduşi iluştri necunoscuţi din afara ţării? Aveţi, cea mai vagă idee, despre nemulţumirile artiştilor, sau doar amestecaţi două subiecte, fără legătură între ele, de dragul traficului pe blog?
Vrem spitale, nu echipe de handbal!