Ieri dimineață am publicat aici interviul cu Ana Blandiana în care povestește de cartea sa de memorii, Soră lume. Un fragment al interviului a mers în Deșteptarea. E vorba de povestea spusă de doamna Blandiana despre una dintre nopțile revoluției în care un grup de jurnaliști francezi merge pe străzile din București ca să stea de vorbă cu oamenii.

Într-una din nopți, jurnaliștii francezi se întâlnesc cu un pluton de militari, în Piața Revoluției. Francezii îi întreabă diverse lucruri, dar unul dintre militari vrea să afle ceva. Momentul este descris ca fiind fascinant de Ana Blandiana, mai ales că întrebarea rostită îi dă o mare încărcătură.

„Ce se poate face cu libertatea?”

M-am simți mândră spune Ana Blandiana în interviul pe care mi l-a dat.

Poate ar fi trecut neobservat, dar puterea radioului tocmai în asta stă. Să unească oamenii. Să-i aducă și readucă împreună. Și cu siguranță în asta constă fascinația sa.

Soldatul de atunci asculta Europa FM, chiar la acea oră. „Mi-e greu să vă spun ce-am simțit atunci. Ce emoții, ce amintiri mi-a stârnit. Eram un copil de 20 de ani și am recunoscut-o atunci pe Ana Blandiana. Să aud asta la radioul pe care-l ascult zilnic a fost senzațional.”

Ne-a sunat, ne-a căutat, am stat de vorbă. Radu Prodanese este numele acestui fost militar brașovean. De la Brașov venise și atunci în zilele revoluției. În piață, la Ministerul de Interne, se afla din greșeală și noroc în zilele acelea.

Mărturia lui Radu Prodanese

„Unul dintre soldații din grupa mea se îmbătase și l-am pierdut. Până să-l găsesc, în scara unui bloc, mi-au schimbat pichetul. Colegii mei care au plecat la prima misiune, 13 la număr, nu s-au mai întors. Trebuia să fi fost eu acolo.”

Radu Prodanese mulțumește și acum soartei pentru beția colegului. „Am rămas în legătură cu el și acum. E un băiat de la Lugoj, Daniel Drăghici. Îl mai sun să-i mulțumesc că-s viu.”

Dar poate vă întrebați ce-a făcut Radu Prodanese cu libertatea. A făcut două facultăți, UNEFS și ASE. A lucrat întâi la un restaurant din Brașov, apoi în firma patronului, care a crescut pas cu pas, până a ajuns director de logistică pe mai multe firme de vânzare a unor mașini. Pentru el libertatea a funcționat, dar nu spectaculos. Decent, dar nu minunat.

„Am vrut și eu mai mult, să fiu pe picioarele mele. Să am afacerea mea.” Cu banii strânși și-a luat un camion de transport mașini. A venit criza din 2009. A pierdut tot, bani și camion și și-a luat lumea în cap. A plecat în Italia, sărac, și a lucrat în construcții.

Cu banii strânși a revenit. A mai încercat cu un magazin, iarăși cu turism, s-a oprit la taximetrie. „Cu o mașină mai bună și clienți ceva mai stabili.”

„Dacă-mi place cum s-a așezat România? Unele-s mai bune, altele mai proaste. Politica ne zăpăcește pe toți. E multă mizerie și eu nu vreau să mă ating de ea.”

Asta e povestea. E vreo amărăciune? „Nu. Vreau doar să vă spun că lucrurile bune vin în viață doar cu echilibru.” Și ce lecție a libertății ar fi mai potrivită pentru cetățenii săi? Echilibrul e poate cel mai bun răspuns.

Ascultă podcastul