Am stat îndelung de vorbă cu Stere Gulea. Mi s-a părut întreaga dimineață că are ceva pietros în el, ascuțit și dur. Nu știu dacă i-am smuls un zâmbet. Dar compensează cu o intensitate teribilă. Are darul unui povestitor care te ține acolo. Se arcuiește și începe să tranasmită scântei de câte ori vorbește, însă, de arta sa. Dacă e pictor atunci când descrie satul său de baștină, Mihail Kogălniceanu din Constanța, Gulea e compozitor când vorbește de actorii săi. Se ridică în scaun și vorbește cu pasiune de Rebengiuc și Mălăele, de Dana Dogaru și Luminița Gheorgiu. 

Sentimentul meu a fost că Moromeții au ieșit foarte bine pentru că împletesc experiențele lui Marin Preda cu cele ale lui Stere Gulea. Regizorul era măricel când se derulează întâmplările din Moromeții. Iar satele românești nu sunt atât de diferite între ele. ”Nu aveai cum să nu-ți aduci aminte de propriile experiențe. Erau locuri comune acolo.Nu ai cum să nu-ți aduci aminte de perceptor, de discuțiile că vor veni americanii și de comuniștii satului”

L-am întrebat dacă a pus ceva din tatăl său în Ilie Moromete. Bătrânul Gulea era chiabur. Avea 20 de hectare de pământ, sute de oi și era negustor. ”Om de cuvânt, lucra cu o strângere de mână.” A intrat la pușcărie pentru c-a ajutat o rudă care a fost legionar. ”Nu din tata am luat elemente. Aveam un unchi care îi semănă lui Moromete. Vorbea fix ca el. Nu-ți spunea de-a dreptul. Și avea și o situație familială încurcată, ca a lui Moromete. Cu el și cu Tudor Călărașu, tatăl lui Marin Preda, am construit.”

La Kogălniceanu ca și în toate satele românești se bea țuică. Iar dacă te uiți la cârciuma din Moromeții 2, o să-ți dai seama că e cârciuma din satul lui Gulea. Acolo se făcea politică, acolo se punea țara la cale. Scena de pe câmp cu bărbații vorbind despre americani e prezentă și în cartea lui Preda, dar și în amintirile lui Stere Gulea. E vie, e reală, e parte din istorie.

Cum este însă să-l faci pe Moromete din doi actori? ”Așa am și pornit, cu o gândire diferită. Fiecare și-a construit personajul lui,” mi-a explicat. ”Sunt doi mari actori care au un respect deosebit unul față de celălalt. Nu s-a pus problema să intre în competiție.” La una dintre lansările Moromeților, Rebengiuc și Mălăele s-au aflat amândoi în sală când un ziarisat i-a comparat. Întrebarea i-a iritat pe amândoi. Abordarea diferită a personajului e motivul de enervare al celor doi. Sau poate mai curând speranța că publicul va înțelege asta, dar acesta nu o face deodată. E un succes? ”Primul Moromeții este, negreșit. De al doilea nu spun încă nimic. E un film care șe așază, încă.”