Revocarea procurorului Lazăr era un secret prost ținut de ministrul Toader. Decizia de a-l demite pe Lazăr transpira prin toți porii și prin toate discursurile ministrului. Nu avea niciun rost să declanșeze evaluarea dacă nu-l voia plecat. Acest lucru face parte din programul ministrului, care vrea să reașeze conducerea justiției într-un format care să-i fie mai acceptabil. Adică un corp al procurorilor mai tăcut, mai atent la selectarea dosarelor și mai supus în relația cu ministrul, oricare ar fi el.

Nu o să dezbat mult argumentele ministrului. Ele nu îmi par a arăta o încălcare a legii de către Lazăr. Nicio o diminuare a activității Parchetului General. Sunt lucruri pe care ministrul le consideră inadmisibile la un procuror. Mai ales în atitudinea acestuia față de un lucru deja hotărât. Și mai ales în raport cu atitudinea față de Constituție. Desigur sunt și unele palpabile, cum ar fi povestea cu evaluarea lipsă de la dosar sau cu prezența unei rezoluții într-un dosar al familiei Iohannis.

Prima e ușor explicabilă: majoritatea procurorilor nu au evaluările la zi. Ca să le faci, ar trebui să scoți oameni din sistem. Așa că practica este ca procurorul să se prezinte la un examen cu ultima evaluare făcută, chiar dacă nu e cea din termenul cerut. A doua chestiune, cu dosarul lui Iohannis, este inexplicabilă pentru mine. Aș dori să aflu însă dacă sunt și alte rezoluții în dosar. În fine, în revocarea lui Lazăr vorbim de percepții și aici sunt câteva importante.

Prima ar fi că un funcționar decent, cu carte, cu un discurs înalt, poate fi îndepărtat ușor dacă nu este de acord cu șeful său. Nu contează calitatea argumentelor, ci faptul că acestea nu coincid cu ale șefilor. E un semnal că oamenii de calitate nu trebuie să iasă în față. Asta face loc multor non-valori și oportuniști.

E  un exemplu despre cum va arată viitorul. Exact ca trecutul de acum 20 de ani. Un ministru numit politic va avea în mâna sa demiterea oricărui procuror care nu se supune. Cele 20 de argumente pot fi rescrise în fel și chip. Certurile dintre ministru și procuror pot apărea oricând. O să asistăm la situații când nivelul va coborî vertiginos. Măcar acum lupta era egală, Tudorel Toader știind carte.

Ministrul Toader dorește un corp al magistraților tăcut, care să fie doar executant și absent din dezbaterea publică. Ori acesta a fost un pas înainte făcut în ultimii ani. Oamenii aceștia pot și trebuie să vorbească despre instrumentele cu care lucrează. De asemenea, pot avea o atitudine față de un asalt permanent asupra legii și modului în care aceasta este aplicată. Sunt curios cum va reacționa noua clasa profesională a magistraților, educată într-o societate mai liberă. Cred că de aici înainte fiecare procuror cu opinie va putea fi îndepărta chirurgical. 

Rămân din ce în ce mai puține figuri publice, funcționari sau demnitari care să aibă un discurs de susținere a legii și a bunului-simț social. Percepția este  că fibra societății va fi din ce în ce mai slăbită. În ciuda vorbelor mari rostite, legate de abuz și Constituție, cel mai bine văd semnalul cei care și-au făcut din sustragerea banului public un mod de viață. 

Dacă domnul Toader este cu adevărat preocupat de respectarea Constituției, stat de drept, bună funcționare a societății, cred c-ar trebui să aibă un punct de vedere clar, neechivoc asupra a două chestiuni extrem de periculoase cerute de domnul Dragnea. Iată:

”Stoparea abuzurilor din justiție împotriva cetățenilor și înlăturarea efectelor produse.”  A se citi amnistie și grațiere.

”Lustrația magistraților care au fost colaboratori ai serviciilor de informații au pus în aplicare protocoalele secrete prin încălcarea Constituției și a legilor în vigoare.” Îndepărtarea multor procurori care au lucrat dosare cu politicieni cu ajutorul unor instrumente considerate de statul român legale la data respectivă. 

Cred că restaurația sperată de domnul Dragnea este aproape realizată. Mai lipsește o piesă din puzzle și anume achitarea liderului PSD. O vom vedea, fără îndoială. Altfel, cred că trăim o dramă socială. Vreme de doi ani agenda publică a fost confiscată pentru o chestiune personală a domnului Dragnea. Astăzi, nu avem o presiune socială privind politica penală a României. În casele noastre, în mii de apartamente de la bloc, dimineața în trafic sau la spital și școală, cei mai mulți dintre români nu stau cu teama că mâine vin procurorii. Nu toți avem treabă cu justiția. E vorba de mii de dosare, hai zeci de mii. În orice caz, o minoritate. Problemele ei merită dezbătute, abuzurile rezolvate, greșelile îndreptate, dar în niciun caz, acestea nu trebuie să ne gestioneze viața și să dea sentimentul că în fața legii oamenii nu sunt egali. 

Foto: Inquam Photos