Deunăzi aveam nevoie de trei mânere pentru niște sertare. S-a rupt unul și am zis să le înlocuiesc că-mi veneau musafiri. M-am abătut dintr-un drum pe la depozitul de la Lujerului unde am debitat pal de ani buni. Respectiv, am făcut mobila din două case. 

Conform obiceiului, nu am cash la mine dintr-o mie de motive. Dar primul este că în lumea în care mă învârt nu prea mai sunt plăți cash. Dacă mergem la piață, scoatem niște bani, dar rar mi se întâmplă să am bani lichizi. Dimineață, am plecat în grabă și am avut un feeling.

Am găsit mânerele, le-am ales și apoi am mers la tejghea. Acolo erau două doamne adâncite în niște registre. Chiar la cotul uneia dintre ele se afla un POS. M-am liniștit și am zis că am baftă că au card. Una dintre doamne mi-a dat un bonuleț, post-it, pe care scria că trebuie să iau trei mânere de la un băiat. 

”Aveți card?” întreb oarecum din politețe că era evident. ”Da, avem”, spun ele. ”Păi, să vă plătesc și eu. Cât face?”. Doamna se uită un pic la mine, se foiește în scaun. ”Doișpe lei face.” ”Vă plătesc cu cardul că nu am la mine.” Ridică amândouă capul. ”Nu vă dau cu cardul. E prea mică suma. Nu aveți mărunt?” Mă execut, mă caut prin buzunare, strâng 11 lei. ”Nu am doamnă mai mult. Doar 11 lei.”

Doamnele ridică din umeri. ”Asta e.” ”Adică nu-mi dați?” ” ”Nu. E mică suma, comisioanele sunt mari. Nu stau să mă încurc la 12 lei.” ”Să vă luați cardul,” spune cealaltă și-mi indică ușa. ”Păi legea vă obligă”, zic și eu ca prostul. ”Dacă nu vreți, nu cumpărați de la noi.”

Recunosc că pe asta din urmă nu am înțeles-o. Așa cum n-am înțeles de ce i-ai face asta unui client. De la câți lei în sus sunt clienții? Nu mai pun la socoteală că îmi lipsea un leu pentru a lua cele trei mânere. Am vrut să fac plângere la OPC, dar cum deschizi site-ul spune că trebuie să te înțelegi întâi cu comerciantul. Ori tocmai că nu mă înțelegeam.

Și apoi, aveam un sentiment teribil de lehamite. Un prieten îmi spusese cu ani în urmă care este diferența dintre România și Italia. ”Când te duci la italieni și ceri vinul casei, atunci ți se dă un vin bun că omul se mândrește cu casa lui. Du-te în România și ia vinul casei. E cel mai ieftin și prost pentru că așa e casa noastră.” 

Așa și cu depozitul de la Lujerului. Asta-i casa noastră, ăștia suntem. Suntem prieteni și clienți cât pot să iau banul gros de pe tine. Altfel, când te gândești la ce poate face statul, comunitatea sau lumea pentru tine, vezi întâi dacă tu, zilnic, ți-ai făcut treaba ca să trăim corect împreună.