Mi-ar plăcea ca la un moment dat să văd desfășurarea ședinței CCR din 30 mai 2018. Mi-ar plăcea să le citesc vorbele acestor oameni, să le aud gândurile și să le simt abordările. Dacă nu acum, măcar în memoriile fiecăruia dintre ei.

De ce specific această decizie care o revocă pe Kovesi și nu alta? Pentru că decizia aceasta a CCR schimbă profund arhitrctura statului român. Pentru că așa cum pare la prima vedere, debalansează o stare de lucruri pe care o cunoaștem, pentru a ne oferi alta. Și pentru că nu ține cont nicio secundă de cum ar putea arăta viitorul și ce consecințe ar putea să aibă în cazul unor mișcări extremiste, populiste sau anti-europene. 

Spiritul Constituției din 1991 era destul de clar și l-a urmat apoi cea din 2003, dar din rațiuni diferite. În 1991, domnea frica de Ceaușescu. Legiuitorul, Iorgovan în speță, dar și restul lumii, s-au gândit că niciodată în istoria României nu mai trebuie să trecem printr-un moment Ceaușescu, dictatorial. Adică să nu mai existe un om care să dețină toată puterea. De aceea au împărțit-o: o parte la Parlament, o parte la Președinte. Guvernul rezultat din votul Parlamentului avea și el rolul lui. Cele trei forțe erau obligate să negocieze, să tranzacționeze. 

Spiritul s-a păstrat și în 2003 din rațiuni diferite. În mod clar, Iliescu nu a vrut să lase toată puterea la Năstase. Acesta a primit în schimb dreptul de a fi președinte cinci ani în care să joace diverse lucruri. Ideea era însă ca toată lumea să negocieze cu toată lumea. Băsescu a împins lucrurile la limită. A abuzat de puterile statului, a beneficiat de decizii constituționale care i-au mărit puterea, dar în esență a trebuit să tranzacționeze cu Parlamentul și când l-a controlat și mai ales când nu. Băsescu nu a umblat însă la fundamentele democrației și nu a stricat acest echilibru. Doar l-a manevrat. 

Ce se întâmplă astăzi este însă mult mai periculos. De asta aș vrea să știu ce vrea CCR. De ce repartizează puterea în răspărul spiritului constituțional? De ce gândește doar pentru acum și nu pentru viitor. Și cum vede de fapt viitorul României cu o putere concentraționară și nu una cu poli care să se echilibreze. 

Mai este o consecință în această poveste. Decizia CCR stabilește că procurorii ascultă doar de ministrul justiției. Doar o sprânceană să ridice acesta și vor pleca din funcție. Pentru că avizul CSM și avizul președintelui nu mai sunt necesare. S-au disipat pârghiile. Vrea un procuror să ancheteze un ministru? Va fi dat afară și înlocuit. Pentru că acum se poate. 

În fine, trebuie să vedem de ce s-a întâmplat asta. Primul motiv este că președintele Iohannis a fost slab, absent și nu a știut ce să ceară și ce pârghii să acționeze pentru a păstra echilibrele. Vreme de trei ani a asistat cum PSD depopulează de conținut diverse instituții, cum îi ia din puteri și cum schimbă arhitectura statului. Din rațiuni pe care doar el le știe nu a dat niciun răspuns la varii chestiuni. 

Drept urmare, toți demnitarii, slujbașii, oamenii cheie din administrație s-au orientat către cel puternic. Mișcarea o simțiți pe deplin în câteva decizii judecătorești . Câtă vreme sistemul a avut un lider puternic în Băsescu lucrurile au mers ca atare. Când a dispărut acesta s-au dus către următorul lider natural care este Dragnea. Nu știu care este viitorul domnului Iohannis, dar acum pare mai puțin important. În absența sa, alții au trasat viitorul care arată foarte mult cu un trecut cunoscut. Să vedem până unde Dragnea și echipa sa vor împinge lucrurile: Ungaria, Polonia, Belarus, Moldova sau Rusia. Poate mai curând ultimele, căci primele două, de azi, stau bine în comparație cu noi.