Cum te mai face statul cu nervii la ghișeu. Episod și mai nou

Îmi scrie un cititor după ce-a auzit povestea cu numerele caselor. Trebuie să recunosc că omul a ridicat ștacheta în relația cu administrația publică. Trebuie să ai nervi de oțel, dar până la urmă a găsit o soluție. Provizorie, dar definitivă. Las mesajul omului aici.  

”Aproximativ aceeasi patanie. Tot cu buletinul. Ajung la ghiseu, un vraf de acte, cate am putut sa strang, copii si originale, la care nu se uită nimeni. Si dupa ce ma identifica dupa CNP, acest social security number al nostru, incepe distractia. Si-mi zice, citind de la ea, de pe monitor:


-Pai in baza noastra de date figurati la stare civila:  divortat. Aveti sentinta de divort in original?
– Nu, nu o am, nu am primit-o pe cea finala niciodata. Si s-a petrecut acum 15 ani, in cealalta parte a tarii. Nu o am, imi pare rau.
– Pai fara ea, nu va putem face buletin, doar provizoriu.
– Dar doamna, sa presupunem ca v-as fi adus acest act, pe care nu-l am si nu din rea vointa nu vreau sa vi-l prezint, dar in acest caz cum s-ar fi schimbat baza dumneavoastra de date? Ca acolo imi ziceti ca sunt deja inregistrat ca si divortat, deci ce diferenta ar face acest act???? Baza Dvs. de date este foarte actualizata, eu va dau in scris ca nu m-am mai casatorit si nu am mai divortat de atunci (ca mi-o ajuns) deci va rog sa-mi spuneti ce diferenta face acest act pe care mi-l cereti abuziv si redundant, pentru ca deja il aveti inregistrat in baza de date???? Iar daca, in ordine cronologica, te nasti, te mariti (io ficior, m-am maritat, recunosc) si mori, oricum la primarie iti inregistrezi toate aceste acte care atesta starea ta de agregare!
– Pai nu s-ar schimba nimic in baza noastra de date, dar asa cere legea. Aaaa, zice, dar stati asa, ca vad ca nu aveti la dosarul de buletin si copii dupa certificatul de nastere al copilului. Aveti copii, ca la noi figurati cu un copil?
– Da, am unul, zic, cand s-a nascut l-am inregistrat la Primarie, uite 2 usi mai incolo. Deci tot la Dvs. De ce mai imi cereti un act pe care deja il aveti. Si nu numai ca-l aveti, dar l-ati si emis tot voi! Si pe buletin nu este vreo rubrica cu nr. de copii sau starea civila. Aceste date nu le treceti pe buletin!
– Pai domnu’, asa cere legea.
– Inteleg ca asa cere, dar Dvs. imi confirmati ca toate aceste acte pe care le cere legea sunt deja inregistrate in baza voastra de date si sunt corecte. Deci de ce le mai cere legea inca o data si inca o data si de fiecare data, daca deja le aveti?
– Pai asa cere legea domnu’. Aaaa, si vad ca aveti cererea de primire in spatiu, dar nu este persoana de fata (unul din parintii mei) sa semneze in fata pentru luare in spatiu.
– Dar cererea este deja semnata, parintii mei locuiesc intr-o casa pe care eu le-am construit-o, undeva in afara orasului, si nu i-as fi adus pana aici, ca-s batrani si nu-s prea transportabili.
-Aaaa, nu, in cazul asta nu este valabila cererea de luare in spatiu, doar daca vin si semneaza in fata mea!
-Doamna, incep sa ma turez eu, dar asta chiar este un abuz, in lege nu scrie ca persoana respectiva trebuie sa fie prezenta fizic in fata dvs., doar ca cererea sa fie semnata. O pot semna si autentifica in fata unui notar. Nu e valabila pentru Dvs.?
– Nu!
– OK, atunci stiti ce, ia faceti-mi va rog in conditiile astea o carte de identitate provizorie, asa cum mi-ati spus la inceput, cu toate aceste acte lipsa!
– Sunteti sigur domnule? Ca numa’ tiganii aia de la Pata Rat mai au asa buletine …
– Foaaaarrrte sigur! De-asta provizorie vreau! Va rog sa mi faceti cererea acuma pe loc!

Si uite asa, de vreo 5 ani imi fac in fiecare an CI provizorie, fara sa duc nici unul din actele de mai sus. Si dureaza fix 3 zile de la depunerea cererii. Si sunt bine mersi, am o satisfactie deosebita cand intind cuiva CI provizorie si se uita crucis la ea ;-)))))

Asta este lupta mea cu sistemul, in care am incercat sa-l bat cu propriile lui arme si sa-l subminez din interior!
Ca daca le iei prea in serios, innebunesti ;-)”

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

4 comentarii la Cum te mai face statul cu nervii la ghișeu. Episod și mai nou

  1. alemao spune:

    Bazele de date de la evidenta populatiei sunt praf! Probabil de aceea se si insista cu tot randul de acte de fiecare data.
    Eu mi-am facut CI noua acum o luna si cand am depus actele am aflat cu stupoare ca figuram ca divortat! Inregistrasera numarul certificatului de casatorie la rubrica gresita…In plus se arata ca primaria sectorul 6 imi eliberase un certificat de nastere nou desi eu sunt nascut in provincie si niciodata n-am avut nici o legatura cu sectorul 6.
    Prin urmare toate aceste acte care trebuie depuse de fiecare data si care ne enerveaza teribil au rolul de verifica baza de date.
    Dupa aceasta experienta m-am mai calmat …pana la tura urmatoare …

    1. Catalin spune:

      Sotia ce a spus de noul tau statut? 🙂

    2. Velu spune:

      Bai, in cazul meu datele erau toate absolut corecte. Doamna aia avea pe monitor toata viata mea, actualizata la zi. Dar imi cerea in continuare aceste acte care erau deja inregistrate in baza lor de date si care nu ar fi facut nici o diferenta si pe care nu le citeste absolut nimeni.

  2. alemao spune:

    Ei, ne-am distrat iti dai seama! In final a fost foarte amuzant pentru ca domnul de la evidenta populatiei a vazut aberatiile si nu m-a trimis sa mai aduc cine stie ce acte. Iar cu sotia ar trebui sa plec in voiaj de nunta din nou acum ca sunt iar proaspat casatoriti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!