Ce e important când procurorii și inculpații se acuză de șantaj

În această poveste de la DNA Ploiești nu avem băieți buni și băieți răi. Nimeni nu deține adevărul absolut și nimeni nu este nevinovat complet. Ca de obicei, avem o perdea de fum și trebuie să discernem prin ea. Și pentru asta avem nevoie de o reducere la bun-simț. Care arată cam așa:

1. Răfuiala se poartă între un băiat care este condamnat în prima instanță și familia sa care a stăpânit Prahova, pe de o parte și un procuror care a fost îndepăratat din magistratură, de partea cealaltă. O să revin la șeful său. 

2.Bizar modul în care procurorii DNA se lasă înregistrați și apoi șantajați. Nu cred, onest, că poți șantaja un procuror DNA și să nu fii legat imediat.  Aici trebuie să răspundă șeful DNA Ploiești, domnul Onea. 

3.Cred că Vlad Cosma a făcut un denunț, dar nu a vrut să afle de el Sebi Ghiță. Așa c-a încercat cu procurorii să-l mascheze. De aici bâlbâiala în care a dat Lucian Onea. Este această practică legală? Au fost probele puse în dosar? A fost denunțul determinat de procurori în urma unui șantaj? Nu pot să vă răspund la asta, dar cineva trebuie să o facă. 

4. E greu de înghițit că doi procurori vorbesc de maniera pe care ați auzit-o. I-am avrea altfel. Mi-e teamă însă că mediul în care trăiesc îi împinge aici. Fraternizarea asta este însă inacceptabilă. La fel și vulgarizarea. 

5. Știa Kovesi de practicile celor doi? Asta nu o poate stabili decât o instituție precum Inspecția Judiciară sau CSM. De fapt aici este esența acestei chestiuni. Adevărul va ieși la iveală, dar cineva trebuie să-l caute. Iar noi avem datoria să mergem către mecanisme. Nu există oameni providențiali, există reguli și experiențe. 

6. Laura Codruța Kovesi trebuie să iasă într-o conferință de presă și să răspundă la toate întrebările oneste și de o parte și de cealaltă. Transparența și adevărul sunt hotare importante. 

7. PSD face o mizerie când cere demiterea lui Kovesi, dar îl ține pe Vâlcov la guvern, condamnat la opt ani de închisoare. Asta trece cu mult de ipocrizie. E prosteală pe față. 

8. Toată această întâmplare nu-l face pe Vlad Cosma mai puțin vinovat. Nu înseamnă că în România este mai puțină corupție și nu înseamnă că oamenii care acum sunt căutați cu dosare sunt nevinovați. Și nu înseamnă că DNA este o instituție putredă. Este o instituție care, ca peste tot în lume, are necazurile sale. Ce avem noi de stabilit aici este dacă își face treaba, așa cum se așteaptă societatea. Iar asta chiar se întâmplă.  

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!