Un prieten mi-a povestit zilele astea că frizeria unde s-a tuns mai bine de zece ani se închide. O frizerie de stil vechi, de la Igiena, care funcționa împreună cu un coafor. Ani buni un stâlp de rezistență al cartierului, dar căruia i-a venit rândul să se predea. Doar că motivul închiderii nu e, cum credeți voi, vreo invazie sau concurența unor hipsteri care tund mai bine sau niște coafeze foarte pricepute de la un salon de alături. 

Coooperativa se predă pentru că nu a reușit să le fac față propriilor angajați. Marea bătălie pe care a dat-o în ultimii ani a fost să-i convingă pe oamenii care lucrau acolo să declare numărul real de clienți. În ciuda omului pus la supraveghere, clienții s-au subțiat de la an la an, de la lună la lună. Nu pentru că n-au venit, ci pentru că nu se tăia bon. 

Șeful frizeriei era cel care băga cel mai mult în casă. Ajunsese să câștige, scriptic, mai mult ca o coafeză. Chit că un tuns e 20 de lei, iar un coafat ajunge la 200. Omul făcea planul pentru trei, doar pentru că era mai cinstit și ținea la locul său de muncă.  Îndemnurile sale ca și restul să mai bage ceva în casă nu au avut însă mare succes. Nici Cooperativa nu a reușit să pună un om care să supravegheze șandramaua. 

La un moment dat, șeful a plecat. Viața, nevoia de bani, visele, l-au dus la salonul de alături. Fără bătăi de cap, fără șefi, fără colegi care aveau grijă doar de ei. Omul a ajuns la scaunul său: doar el, afacerea sa și puterea de a munci. Asta aproape i-a dublat veniturile într-o lună. Doar că nu mai muncește în ture. Muncește de dimineața până seara și nu refuză niciun client. 

La ușa de alături însă, afacerea s-a prăbușit. Fără sprijinul lui, banii Cooperativei au fost doar 2000 de lei într-o lună. Pentru că nici venitul obținut înainte nu a fost strălucit, decizia a fost rapidă: locul se închide. 500 de euro pe lună se fac doar din chirie. Poate chiar mai mult. Drept urmare, șapte sau opt oameni își caută acum de lucru sau speră că vor fi duși într-un alt loc unde să reia exercițiul. 

Știu că sună ca o parabolă, dar povestea este cât se poate de reală și cât se poate de tristă. Sunt doar două ingrediente care ne fac să progresăm: munca și cinstea. Și ceva mai multă atenție la ce se întâmplă în jur și în societate. Dacă poți să crezi că e vorba numai de tine și bagi la teșcherea fără limită doar pentru tine și ai tăi, ajungi la faliment. 

Povestea asta am spus-o acum că veni vorba de salarii. PSD a reușit să le dea o smetie oamenilor muncitori din România. Și-a premiat rețeaua, s-a mințit la nesfârșit că o să facă bici din buget, a încurajat vrăjeala și gura mare. Iar șandramaua, cooperativa, tocmai îi pică în cap. Minciuna și hoția fac, într-adevăr, o combinație letală.