Am stat să mă gândesc un pic ce-ar face un privitor obișnuit când se întâlnește cu povestea asta de la Belina. Ce ar vrea să înțeleagă și ce știe el despre lumea care poartă așa un război pe deasupra noastră. Mă refer la cei care nu vor să aleagă nicio tabără. Ci doar cea a legii și a bunului simț.

Un astfel de om ar vedea o cerere a președintelui ca doi miniștri să plece din funcție. I-ar vedea pe miniștri care spun c-au respectat legea la milimetru. Apoi îl află pe liderul partidului de guvernământ care face scut din imunitate. O face doar când îl vizează. Pentru că acum doi ani l-a lăsat pe Șova să meargă la pușcărie pentru că ”nu e judecător.”

Ce mai știm? Știm că DNA și ministrul justiției nu se pun de acord dacă Direcția poate investiga sau nu hotărâri de guvern, iar Curtea Constituțională se ascunde. Altfel, articole de legi se bat cap în cap când spun dacă se poate face sau nu trecerea unui imobil din domeniul public al statului în cel al unui consiliu județean.

Peste toate acestea diverse acuzații, construcții de scenarii sau tabere care aruncă una într-alta cu informații palpabile sau mai puțin palpabile. 

Ce faci în situația asta? Reduci la cel mai simplu numitor comun: interesul public și apoi bunul simț. Și atunci ce vedem?

Păi vedem că, la un moment dat, guvernul României a hotărât să transmită un braț al Dunării și o insulă în posesia unor alte persoane decât a sa. Pentru asta a modificat geografia și legile și-a hotărât că brațul Pavel și insula nu aparțin Dunării. 

Motivul oficial pentru care a făcut asta este că pe insulă trebuia să se facă o tabără, stațiune, loc în care să se pregătească diverse echipe de sportivi sau să vină lumea să facă turism, să dea la pește. Adică statul să facă ceva pentru locuitorii de acolo.

Rezultatul câțiva ani mai târziu? Statul nu a făcut nimic. Insula e administrată de o firmă privată și locul este închis. Este folosit doar de liderii de partid sau liderul de partid și acoliții săi. Adică un loc public, a devenit unul privat, cu circuit închis. 

Asta este esența. Restul este butaforie. De aici judecați voi dacă această poveste este corectă sau nu. Eu zic că atunci când cineva își ia o țară pe semnătură, doar pentru el, corect nu are cum să fie.