Ajung zilele trecute la o conferință din cele complicate, cărora în general le trebuie traducere pentru ziariști. Locul unde se adună oameni de specialitate dintr-un domeniu și fac schimb de informații despre profesia și problemele lor.

Și când stăteam eu și mă gândeam care e semnificația pentru urbe a unor astfel de adunări simandicoase, văd că se ridică un cetățean în picioare. Se prezintă ca unul dintre liderii organizației hotelierilor și-mi dă o veste pe care nu o anticipam. 

”Vreau să vă spun că de vreo doi ani, majoritatea celor care lucrează în industria mea, în orașul nostru, am făcut niște reduceri de costuri. Nu mai folosim apă plată la limonadă, punem direct de la chiuvetă.” Panică și stupoare, la auzul veștii. Păi o limonadă la un bar bucureștean șmecher trece binișor de 10 lei. Și voi de banii aceștia puneți apă de la chiuvetă? ”Punem pentru că e testată și nu avem probleme cu ea.” Omul zâmbește, dar e chiar mulțumit de anunțul său. 

Este adevărat că pe fiecare masă avem câte o carafă de apă de chiuvetă, o știți, cea de la Apa Nova. ”Ne îndemnăm toți oaspeții din hotelurile noastre să o bea. Este la nivel european.” Hai că exagerezi, îmi spun în gând. Și nu numai eu. Pentru  că pun poza pe FB și asta generează o vie dezbatere. E clar că la noi, ideea că apa de la chiuvetă de te îmbolnăvește e foarte persistentă. 

Adunarea unde mă aflu, ar spune însă pe dos. Mă întâlnesc de fapt cu câțiva membri ai Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării. Aceasta este o organizație care reunește orașele dunărene și în care oamenii colaborează pentru rezolvarea unor probleme comune.

Știu, Bucureștiul nu e la Dunăre, dar e aproape. Cumva, câțiva oameni deștepți de la noi au reușit să ne bage în organizația asta influentă care atrage o grămadă de  fonduri. Așa se explică și recursul pe care-l auziți anual la canalul București-Dunăre. 

De data aceasta, reprezentanții discută despre aducțiunile de apă ale fiecărui oraș. Există un raport pus pe masă care analizează de fapt setul de probleme comune. Raportul vizează atât orașe mici cât și mari de la Dunăre. Cel mai proeminent este Viena. Și probabil cel mai avansat. 

Acum o sută și mai bine de ani, împăratul a hotărât să aducă apa din munți către Viena. Două apeducte uriașe, întinse pe sute de kilometri aduc apă de izvor către capitala Austriei. Cum ar veni, se bea o apă extraordinară. E adevărat, la cel mai mare cost din bazinul dunărean. E o apă impecabilă de izvor.

La prețuri, Bucureștiul stă bine. E la jumătatea clasamentului. Nu suntem nici cei mai scumpi și nici cei mai ieftini. 

Clasamentul indică orașul în aceeași poziție și când vine vorba de puterea de cumpărare. Un loc echilibrat, în orice caz mai ieftin decât în alte orașe din țară.

De fapt, dintre orașele cu un milion de locuitori, Bucureștiul are al doilea cel mai mic preț. 

Peter Langer, directorul general al Consiliului spune că, de fapt, problemele cu care se confruntă toate aceste orașe sunt similare. Infrastructura, uneori veche de o sută de ani, cade în multe zone. Asta costă, dar problema cea mai mare o reprezintă pierderile. Șeful companiei de la Viena spune că oricât ai petici o rețea, apa pleacă din țevi. Cu ceva vreme în urmă, Bucureștiul avea un randament de 50 la sută. Adică la un litru de apă, se pierdea jumătate. Azi e pe undeva la 75.

Bonus, a apărut și o stație de epurare. Belgradul și Bucureștiul erau singurele orașe mari europene care nu aveau stații. Am plecat de pe lista asta. Și am plecat cumva fără să plătim. Pentru că la București, investițiile nu sunt din bani publici, sunt doar investiții private. Apa Nova este un parteneriat între primărie și o societate privată. Doar privații investesc și împart profitul cu statul. Raportul prezentat de Peter Langer spune că ”nu există subvenții sau costuri ascunse.”  

Parcă sună un pic mai bine decât la căldură, sau transport, nu? Apa e singura utilitate publică a primăriei care are un serviciu privat. Mă gândesc că asta este explicația. Raportul spune că nu poate măsura impactul tipului de gestiune, public sau privat, dar o face comparând servicii similare. Eu o fac subiectiv comparând doar serviciile locale. 

Una peste alta, am divagat plecând de la o limonadă cu apă de chiuvetă. Am scris toate astea cât am băut trei pahare de apă de chiuvetă, aflată pe masa conferinței. Știu câțiva cetățeni care așteaptă să mă îmbolnăvesc. O să le comunic în timp util.

Dar înainte, doar o vorbă: apa este tipul de serviciu pe care nu-l apreciez, atât de firesc îți pare. Începi să vezi însă cât de mișto este atunci când nu o ai. Cazul nostru, la țară, acolo unde avem apă de la puț și așteptăm să aducă cineva o țeavă. Și e prima dată în 40 de ani când mi-am pus problema de unde vine apa și cât costă. Și aș plăti mult ca să știu că vine de la un sistem care se ocupă cu asta.