Cine vrea să fie solidar cu PSD și restul găștii?

Dacă e ceva care m-a scos teribil din sărite în toate anunțurile PSD de săptămâna trecută este taxa de solidaritate anunțată de noua echipă guvernamentală. ”Ca să fim solidari”, ne-a spus domnul Tudose. Solidari cu cine? Solidari cu politicienii PSD ? Solidari cu aparatul de partid sau partide pe care l-ați pus în posturi ani de-a rând ca să ne aducă în situația asta? Solidari cu oamenii voștri de afaceri care iau numai ei contracte de la stat?

Să fiu solidar cu Liviu Dragnea care a primit donație de la niște nepoți un BMW X5? Atâta noroc în viață. Sau cu Traian Băsescu care a primit de la fiica lui banii de-i împrumutase acum câțiva ani, 565 de mii de lei? Sau cu nen-tu Iohannis care a făcut case din meditații?

Nu câștig trei mii de euro într-o lună, deși poate îi merit. Am vreo trei job-uri și alte activități și nu știu când mă opresc din muncă. Dar știu că dacă aș face trei mii de euro, aș plăti toate taxele și aș fi solidar cu cine aleg eu. Aș alege, de exemplu, să fiu solidar cu cineva care sapă o grădină, că nu mai e nimeni care să vrea asta. Dar nu pot să fiu solidar cu statul degeaba sau plata unor salarii mari la stat pentru că ”viața e grea.”

Dar să ne uităm un pic în lume să vedem cine a mai avut idei magice. Cea mai cunoscută taxă de solidaritate este cea din Germania. O plătește toată lumea de la un anumit nivel și sunt excluși cei care câștigă mai puțin. Taxa, în valoare de 5,5 la sută din venituri, este în vigoare pentru a susține unificarea Germaniei. Banii se duc într-un cont separat din care se reface infrastructura estului Germaniei. Și chiar funcționează. Germanii râd spunând că se știe unde se termină Germania de est pentru că de acolo încep drumurile proaste.

În Franța nu este taxă de solidaritate, ci un impozit e marile averi care se aplică de la 1,3 milioane de euro în sus, în toate proprietățile. Adică îl plătești în trepte doar dacă ești un mare bogătaș, începând de la două procente din venit. Ai case, mașini, vapoare, conturi, aur. De ce nu om avea noi ideea asta în România? A, am uitat cine are case mari și multe. Dar știu cine vă amăgește cu asta an de an. 

Avem o taxă de solidaritate în Grecia și ea plătibilă în trepte, funcție de venitul anual. Taxa a fost pusă pentru că statul grec nu mai reușea să scoată bani de la locuitorii săi ca să acopere gaura din buget. Așa se plătește suplimentar de la 20 de mii de euro în sus. Interesant este că politicieni greci și-au votat o reducere de 2000 de euro pentru ei din această taxă.

În Letonia, statul aplică o taxă spectaculoasă de 30 la sută din venit celor care câștigă mai mult de 52 de mii de euro anual. Ea este plătită 10 la sută de angajat și 20 la sută de angajator. Este plătită în total de 5 mii de persoane și adună anual 40 de milioane de euro. Presiunile pentru înlăturarea sa sunt atât de mari încât autoritățiile vor să o scoată după un an.

Ar mai fi cazul Namibiei care gândește de o manieră similară, deși acolo veniturile nu ajung până aici. Și, desigur, cazul Finlandei care pune o taxă de solidaritate pentru primirea refugiaților.

Uitați-vă mai sus și spuneți-mi unde să încadrăm România și de ce? Nu știm cât ar fi această taxă, dar știm cui se aplică: celor care câștigă mai mult de 3200 de euro pe lună. Vorbim de aproximativ 40 de mii de persoane. Cine sunt ei? Cel mai probabil angajați în orașele mari și la unele corporații. Poate și ceva medici din vârful sistemului. Și câțiva angajați prin regiile de stat.

Așadar, în primul rând, unii care nu votează PSD și care au și ceva lucruri de spus împotriva modului socialist de-a conduce țara. Cât speră PSD să strângă și unde va trimite acești bani? Habar n-au, pentru că ei au idei înainte de a le gândi. Le trec prin stomac și știu clar că trebuie să belească pe unii și la îndemână le stau cei la vedere.

Căci este mult mai ușor să taxezi mai mult pe cei care deja plătesc taxe, decât să-i faci să plătească pe cei care nu plătesc deloc. Guvernul nu este capabil să oprească mega evaziunea din construcții și din servicii. Nu poate aduce venituri suplimentare din TVA. Nu știe să astupe găurile din contrabandă, alcool sau tăierea pădurilor. Habar n-are să oprească corporațiile să scoată bani din România. Dar îi are pe unii la îndemână.

Iar din banii aceștia poate să-și plătească aparatul politic din administrație și activul de partid căruia îi oferă mereu câte un dușman de ronțăit. Cum va fi și cazul acesta, al apariții unor noi chiaburi. O să vedeți imediat cine sunt dușmanii de clasă și de ce ar trebui ei să plătească.

Nu o să vedeți niciodată însă o acțiune a Fiscului care să ia la puricat cartierele de bugetari, să afle cum e posibil ca România să fie plină de mașini de o sută de mii de euro, sau cum de lideri de partid din politică au vile de milioane de euro. 

Altfel, vă anunț că de luna asta salariul în Parlament s-a fâcut de 13 mii de lei. Convenabil, sub taxă, nu-i așa?   

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

2 comentarii la Cine vrea să fie solidar cu PSD și restul găștii?

  1. dan spune:

    cand erai cu pesedeu’ in gura zi de zi la rtv era alta situatia?Ipocrizia salveaza Romania!??!

    1. Catalin spune:

      Ia cauta tu fragmentul meu cu PSD de la RTV si arata-mi-l si mie. Scris sau video. Eu sunt satul de astia ca tine care pun etichete, dar nu au timp sa auda nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!