Când ajung, număr salvările. Să fie șapte sau opt. Unele din județele vecine. Cred c-am picat la o oră de maximă aglomerație la Universitar. S-a întâmplat ca maică-mea să aibă nevoie la un doctor, chiar în singura zi în care a stat la noi.
Asistentele și brancardierii stau pe afară în câte o pauză, la cafea sau la țigară. Mașinile mici urcă și ele rampa de acces și aduc noi și noi bolnavi. Holul e la fel de aglomerat ca de obicei. E coadă pe la fiecare ușă. De undeva din dreapta, iese un bodyguard care strigă peste toată sala câte un nume. ”Borcic. Borciiiic….” Strigarea este preluată de un brancardier: ”Borciiiiiic.” Bolnavul strigat nu apare și paznicul intră înăuntru după altă fișă. ”Ioneeeescu” zboară peste sală și o familie întreagă se ridică în grabă de pe scaune și se reped spre ușă.
La Triaj este deja coadă, iar totul este coordonat de o singură femeie. O mânuță de femeie. Să aibă poate peste 40? E înșelătoare vârsta ei, mai ales că nu zâmbește. Are de repartizat cam vreo zece persoane înainte de a veni noi. Și-o face rapid, calm și cu multă răbdare. Și aici se termină episodul logic.
Un bătrân este adus aproape pe brațe de nepot. Copilul a stat la coadă ca toată lumea și l-a așezat pe om pe un scaun alături. Omul are o mână ruptă după cum se mișcă, e în pijamale și cu o pălărie pe cap. Consultația e lungă, tăcută și complicată probabil.
Lumea începe să se agite. ”Dar ce durează domle așa mult,” îmi spun colegii de coadă. ”Ce-i face? Să-i dea hârtiile și să ne ia și pe noi.” Discuția asta se poartă între niște omaeni tineri în majoritate. Mama, la 67, este cea mai în vârstă dintre ei. O femeie la vreo 50 este liderul de opinie și-i încarcă și pe restul. ”Așa e aici, dacă nu dai nu se mișcă…” ”Da, da, doamnă…,” zice corul.
Bătrânul este scos de la triaj de doi brancardieri și întins cu greu pe o targă. Doar că acum doamna de la Triaj trebuie să ia tărgile aduse de Salvare. Cei aduși cu Salvarea au prioritate, dar nu și în fața lumii. ”Dar de ce îi ia, domnule în față? De ce, de ce? Noi nu stăm aici?” Doamna conduce revoluția. ”Nu vi se pare firesc să ia cazurile aduse de Salvare întâi?.” îi spun. ”Păi de ce? Că și pe mine mă înțeapă inima.” Nu știu ce să răspund la chestiunea asta, dar îmi dau seaama că femeia este sinceră și chiar crede că trebuie consultată înaintea unui caz de targă.
Ceva mai târziu la ușa de la urgențe minore. Două femei o iau la rost pe o doctoriță: ”de ce ne-o dați acasă, de ce ne-o dați? Trebuie să stea aici, dacă îi este rău.” Doctorița este tânără și pare că-și pierde răbdarea. ”A avut un puseu de tensiune. Acum este bine și cât o să stea aici o să fie și mai bine. Vă rog nu mai intrați și lăsați-o să se liniștească.” ”Noi vrem să o vadă un cardiolog să fie dusă pe secție.” ”Credeți-mă că un cardiolog vă va spune același lucru. Nu a făcut infarct, nu are pre-infarct, starea ei este bună, nu am de ce să o țin la urgențe mai mult. Dacă vreți investigații mai amănunțite, puteți să le faceți, dar nu aici la urgențe.”
Discuția o să țină mult și bine, iar cele două doamne sunt imposibil de convins de ce spune medicul. Iar o mică discuție de genul acesta o să găsești la fiecare ușă. E un fel de nerăbdare, de lipsă de încredere, un fel de știu eu mai bine, tu ar trebui să faci ce spun. Și, da, sigur, se dă și se ia șpagă.
Românii sunt nerăbdători și vor totul deodată. Cred că li se cuvine foarte mult și înaintea altora. Pentru că le vine foarte greu să facă comparație, nu-și dau seama de o chestiune teribil de simplă: au acces la medic mult mai repede decât în alte țări ale lumii. Povestea cu care s-a dus maică-mea la doctor ar fi durat câteva luni în alte state, în sistemul public. Soțul unei amice a fost văzut în Anglia după șase luni pentru dureri de spate. Eu, la rându-mi, nu am putut intra la doctor acolo pentru aceleași dureri. Și eram plătitor de taxe.
Sistemul medical din România nu e cel mai bun din lume, ci dimpotrivă, probabil, dar și așteptările mi se par uriașe. Iar chestiunea asta individualistă în care fiecare crede că e primul și că trebuie ajutat el întâi este păguboasă.
În ce ne privește, am stat acolo exact cât scria într-o hârtie la triaj: între 60 și 120 de minute, adică vreo 80.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Spania are la ora actuala al treilea sistem medical din lume conform unor date aparute prin presa.
Criteriile care au stat la baza prezentei pe podium au de-a face cu:
– nivelul de calitate al vietii
– numarul de decese din cauze medicale
– numarul de decese cauzate de malpraxis, infectii intraspitalicesti etc.
– dotarile
– calitatea personalului medical
etc.
Le-am enumerat doar pe cele mai importante si demne de luat in considerare.
Dar dupa cum spuneati, timpii de rezolvare a unei probleme de sanatate depinde de gravitatea pe care o presupune si implicit de gradul de pericol iminent pe care-l are problema de sanatate pentru viata bolnavului.
Pe mine ca sa ma opereze de cataracta la sistemul public a durat vreo 6-7 luni si echipa care facea acele operatii lucra si pe vreo 40 de pacienti pe zi.
Cunoscuti de-ai mei au avut diverse dureri sau probleme minore de sanatate au fost la randul lor intarziati si cate 3 sau 6 luni in timp ce altii au fost bagati si operati in mai putin de o saptamana pentru ca viata lor era in pericol iminent.
Diferenta dintre Romania si Spania e ca in Spania exista si un sistem bine pus la punct de asigurari private unde angajatii pot sa plateasca intre 20 si 100 de euro/luna (in functie de varsta si dosarul medical – eu platesc 50 de euro) si sa beneficieze de servicii complete in sistemul de sanatate privat.
Astfel ca sa evite intarzierile, cozile si mai stiu eu ce deranj ocazionat de serviciul public ce e suprasolicitat, majoritatea platesc in plus pentru asigurarea privata si merg in sistemul privat ca sa-si faca toate reviziile anuale, analizele si sa-si trateze probleme precum o banal raceala.
Ce e drept nici romanul nu are rabdare dar nici UNII medici nu se misca. Eu am avut apendicita acum ceva ani si am mers la urgente ca era 11 noaptea, pe oras este un singur spital de urgente, la restul nici nu se uita la tine, am fost si m-au trimis la primul spital. Am iesit la ora 1 Am dupa ce nu am mai rabdat si am spus ca prefer sa fac peritonita. De ce? in orele alea au intrat la urgente fix 4 oameni. 2 betivi prinsi la volan de politie si trebuia facut alcool-test, un om care credea ca are tensiunea mai mare si se operase la profesor doctor X(desigur pacientii lor au prioritate chiar daca au „buba” la deget) si un om cu capul spart destul de grav(acesta a fost ultimul care a intrat din toti acesti oameni).