Doamna mea se așează încetișor pe fotoliu. A robotit toată dimineața prin bucătărie. Are și un pahar de apă și se uită neatentă în telefon. Simultan, Simona Halep pierde singurul ghem de serviciu în meciul cu Carla Suarez Navarro. ”La naiba,” zic. ”Aoleu, joacă Halep. Plec.” Se ridică și dispare prin casă de unde nu mai revine decât la final.
Nu este prima oară, mișcarea este studiată îndelung. Nu e meci la care să nu se întâmple ceva asemănător. Fie că vorbim de mine sau de ea. Pe unde te-a prins meciul pe acolo stai. Un fel de-a nu tulbura apele succesului. Așa că fiecare dintre noi a văzut câteva meciuri la bucătărie sau le-a ascultat ca la radio.
Prietenul meu, Răzvan, mi-a propus și o rețetă clară pentru meciurile de handbal. La Campionatul Mondial din Danemarca trebuia să ne uităm doar pe stream-uri și fiecare la casa lui, vorbind în același timp la telefon. Orice deturnare a tiparului ducea la minute mai slabe ale naționalei. Lucru care s-a adeverit când ne-am dus acasă la un prieten, în gașcă mare, la semifinala cu Norvegia. Oricâte steaguri am avut și bunăvoință pe măsură, treaba nu a mers. Chestiunea e sigură pentru că anul acesta ne-am dus la Final Four-ul Ligii Campionilor tot la el. Și CSM-ul a ieșit bătută rău.
Un prieten, celebru jurnalist, Florin să-i spunem, nu mai vine la mine acasă de meci de la celebra semifinală a Stelei cu Middlesbrough, de acum mai bine de 10 ani. A plecat bolnav în seara aia de la mine. ”Mi-era rușine să merg pe stradă, după meciul acela.” Cumva în mintea lui stăruie că înfrângerea se datorează numai faptului că am văzut meciul acela împreună. Succesele nu ni le amintim.
E adevărat că asta ni se întâmplă puțin spre deloc la meciurile de fotbal. Nu prea are de fapt la ce să ni se întâmple. Și-mi dau seama că suntem o națiune mică sportiv după foamea asta de succes. Avem atât de multă nevoie să câștigăm încât ne implicăm emoțional complet. Simțim nevoia să fim reprezentați, să mai alinăm ceva din complexele noastre de provinciali.
Așa că până o să avem și noi un succes major la ceva, o să urmărim meciurile astea chirciți, despărțiți, cu pumnii strânși, cu rugăciuni și un pic de umor când descoperim mai târziu cum am ajuns. Dar dacă asta e necesar să ia Halep titlul, atunci trebuie să o facem.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Asta spun si eu de ceva vreme incoace si s-a verificat inca o data ca suntem atat de avizi de mari performante, pentru ca acestea ne mai aduc cate o alinare, cate o bucurie, intr-o viata cu destule neajunsuri. Ori de cate ori apare un sportiv de-al nostru cu rezultate importante, pot spune ca ne incolonam, cu mic, cu mare, pentru a-l sustine, pentru a-l vedea macar pe el triumfator la un nivel mai inalt, contra unor adversari mai bine cotati.
Cat de adevarat e! La fel e si la mine!