Stau de vorbă cu câțiva prieteni. Ce se mai aude, ce se mai întâmplă? O prietenă îmi spune c-a fost martoră la un furt.

”Mă uitam pe geam de la etajul nouă. A venit o mașină, au coborât doi tip, au ridicat capota la un papuc și au luat bateria. Un minut a durat. N-am văzut numărul mașinii.” Întreb dacă s-a dus la Poliție su măcar să-i spună vecinului. Că poate îi dă de urmă, poate reușesc să-l mai ajute cu ceva.

”Ești nebun? Vrei să vină la mine la ușă? Crezi că-mi trebuie scandal? Mi-e frică de ăștia.” Eu mă enervez și spun că nu-i normal că poate omul acela are nevoie de un ajutor. Că mâine o să i se întâmple ei și că tot așa nimeni nu o să vadă nimic. 

Un prieten-și el de față- mă contrazice. ”Ăștia află imediat dacă te-ai dus la Poliție. Află chiar de la Poliție. E o prostie să te mai agiți după paguba asta. Ai necazuri mai mari și nici nu vezi înapoi bunurile alea.” Omul e serios și e trecut prin câteva de astea. Și-a băgat picioarele ori de câte ori a avut nevoie de sprijinul polițiștilor. Nu merită bătaia de cap.

Un altul este însă mai hotărât. ”Doi am băgat la pușcărie. Unul mi-a luat o bicicletă, altul un telefon. Am fost stresat, mai ales c-am și dat ochii cu ei mai târziu. Au mârâit la mine, dar m-au lăsat în pace. Hoțul își vede de viața lui, nu mai stă după tine.”

Sincer nu știu care are dreptate. Dar încep să-mi explic o serie de furturi din ultimele săptămâni, de la casa care a fost luată de la temelie, la copăceii din Gorj, unde nimeni nu a văzut nimic nicio secundă. Iar să furi o casă este o chestiune imposibile de executat pe ascuns. Dar dacă tot nu se rezolvă, de ce să-ti mai bați capul.

În satul alor mei, în nordul Moldovei, jumătate de sat muncește și cealaltă așteaptă la furat. De ani de zile, îți iau recolta din bătătură și fructele din copac, noaptea cu tine în casă. Toată lumea știe cine fură, nimeni nu are curaj să se opună. Iar reclamațiile  sunt inutile.

De partea cealaltă a țării în Bistrița, două sate își fură apa între ele. Toată lumea știe, dar asta e viața, așteptăm o soluție. Care probabil nu o să vină niciodată.

Nu o să spun că suntem o nație de hoți, departe de mine gândul acesta. Dar avem o toleranță mare la hoție, corupție și o neîncredere aproape cronică în autorități. Sistemul este atât de putred încât știi că șansele tale de reușită dacă te adresezi lor sunt aproape nule din start. Și-ți mai faci și necazuri.

Așa se explică și cea mai mare parte a susținerii față de niște băieți care fură la vârful țării. Și de asta o pot face liniștiți. Ei sunt o reprezentare la un nivel mai înalt a ceea ce se întâmplă în bătătură. Dacă acolo se fură nestingherit și când se ajunge în funcție lucrurile se întâmplă la fel. Oricum nimeni nu te reclamă.

Nu știu cum se rezolvă starea asta de fapt, dar sunt convins că ține de fiecare dintre noi. Dacă nu rezolvăm noi faptele mici, nu avem cum să le rezolvăm pe ale mari ca nație. Este atât de simplu.