Până în clasa a V-a, copilul nostru a mers la înot, baschet și handbal. O dată sau de două ori pe săptămână. Și totdeauna ne-am făcut timp să-l ducem și să trăiască printre oameni care se mișcă, oameni care își folosesc trupul și care vor să se depășească.
De când cu gimnaziul, toate lucrurile astea nu se mai întâmplă. Principalul motiv este că că ziua-i ruptă în două. Când înveți după-masa de abia ai timp să ajungi la școală, apoi să te întorci acasă. Într-un oraș mare și aglomerat lucrurile astea se complică și mai mult. Iar timpul rămas de abia ajunge pentru teme și opționale.
Firesc ar fi fost ca sportul să fie făcut la școală cu totul. Să aibă, așa cum scrie în lege, măcar trei ore pe săptămână. Bănuiesc că pe asta nu o știați. Legea prevede ca la școală să se facă trei ore. Motivele pentru care nu se întâmplă asta sunt legate de spațiu și de salariile profesorilor. Rare școlile unde se întâmplă să se mai bage un opțional. Rare cazurile unde îi mai adună să facă un sport de echipă sau câte ceva individual.
Zilele astea mă uitam prin programul de guvernare al PSD și am găsit din nou aceste promisiuni. Astfel orele de sport ar urma să arate așa:
Pentru grădinițe (învăţământul preșcolar): minimum 1 ora/zi;
Pentru ciclul primar, clasele I-IV: minimum 3 ore/ săptămână, predate de profesori de educație fizică licențiați;
Pentru clasele V-VIII: minimum 3 ore/săptămână și 2 ore de colectiv sportive;
Pentru licee: minimum 4 ore/săptamână și 2 ore de colectiv;
Introducerea la Bacalaureat a unei probe obligatorii la disciplina Educație fizică;
Pentru mediul universitar: minimum 2 ore/săptămână și 2 ore de colectiv sportive;
Asigurarea accesului gratuit a copiilor, elevilor și studenților la bazele sportive;
Organizarea campionatelor școlare și universitare, prin colaborarea dintre inspectoratele școlare, decanate și federațiile de profil.
N-ar fi tocmai rău să se întâmple, dar am slabe speranțe. Ba, dimpotrivă, cred că vom rămâne în aceeași situație. Și asta pentru că nu există o presiune în acest sens. Sportul este o Cenușăreasă a materiilor. Nu există presiunea grupului de părinți în această direcție. Cei mai mulți dintre noi cred că asta nu este important, că sportul mult este legat de performanță. Ori ideea generală este că sportul de performanță nici nu e foarte deștept și nici de foarte mare ajutor.
Nu există nici acea mândrie a școlii că poate scoate niște copii care pot alerga și șuta. Există mândria că vor face bine la Olimpiadă, dar aproape niciodată o școală nu va fi renumită pentru programul său sportiv.
Dar ca să nu ne învinovățim prea tare, iată un citat din revista Gimnasticul român, apărută din 1892 până în 1927. Fragmentul cu pricina este de la începutul anilor 1900.
”Când în școală gimnastica nu există decât numai cu numele; când în societăți ea nu se practică deloc, iar în armată tot astfel, oare această stare ce s-a creat unei instrucțiuni de la care se poate trage cele mai frumoase rezultate, mai poate fi ea tolerată? Și ce să spunem despre direcțiunea greșită ce s-a dat gimnasticii în școală, unde ea se face puțin și despre organizarea ei aici care n-a existat și nu există în intențiunea nimănui de-a i-o da?”
O sută de ani mai târziu suntem în aceeași situație. De asta nu cred că se va face mare lucru acum. Dar, în ce mă privește, pot să vă spun că voi susține orice guvern, ministru sau instituție care va lupta să se facă trei ore de sport săptămânal în școală. Și acesta trebuie să fie doar începutul.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!