Am convingerea că evenimentele din ultimele zile sunt rezulatatul unei înțelegeri personale între Crin Antonescu și Victor Ponta. De altfel, la întâlnirea USL unde s-au reglat aceste lucruri au participat doar șase oameni. Nu mă pot abține să remarc pasul înainte făcut de democrația noastră, care a trecut de la decizii luate de unul singur, la decizii în șase.
Dar, revenind, presupun că cei doi au făcut apel la prietenia lor dintr-o perioadă trecută. Și că și-au făcut foarte bine calculele, anunțând revizuirea Constituției și trecerea numelui lui Crin Antonescu în protocolul USL.
Crin Antonescu are liniște pentru o perioadă. PSD își asumă în mod oficial, din nou, că Antonescu va fi candidatul și nimeni altcineva. Chiar dacă unul dintre liderii influenți ai partidului mă întreba recent: „Și ce facem dacă ajunge la doi la sută?” De altminteri, Crin și-a făcut un calcul care îl obligă să revină la discursul pronunțat anti-Băsescu. El a fost acela care i-a răspuns Președintelui la discursul de marți. Acum că e din nou sigur că are sprijinul PSD, domnul Antonescu nu mai trimite mesaje pe zona de dreapta dură. Acea categorie de votanți e vizată doar în cazul unei rupturi în USL. Câtă vreme a existat acest pericol, domnul Antonescu a transmis și către zona aceea.
În schimb, domnul Antonescu a oferit PSD-ului un președinte mai slab. Așa s-a liniștit și Victor Ponta, care și-a luat temporar o presiune de pe cap. Baronilor, care îl vor împinge la președinție, le va spune că nu mai e necesar. Că e un președinte cu atribuții limitate. Și că, sigur, PSD nu va păți cu Antonescu ce a pățit cu Băsescu.
Chiar și în cazul unei ruperi a USL, partidul va rămâne cu funcția de prim-ministru. Are deja cele mai multe mandate în Parlament. [citat]Și dacă acest guvern va cădea, PSD își păstrează avantajul. Președintele, în baza noii Constituții, va da mandat partidului cu cei mai mulți reprezentanți, adică PSD. În ceea ce-l privește domnul Ponta, el e mai liniștit, pentru că sigur nu se vedea atât de devreme președinte.[/citat]
Aici intervine domnul Băsescu. A fost aproape de ruperea USL, singurul eveniment politic care îl poate ține cu succes în jocul mare. Cheia noii situației este modificarea Constituției. Dacă aceasta nu trece, înțelegerea dintre domnii Antonescu și Ponta e sub un mare semn de întrebare. Ne vom întoarce la starea de acum o lună, iar PSD va vrea un candidat.
[citat]De aceea, Președinte va uza de orice mijloace ca să oprească revizuirea. Va promulga greu legea de chemare la referendum, va sesiza la Curtea Constituțională. Va face campanie împotriva noii Constituții.[/citat] Poate le va cere oamenilor să nu vina la referendum.
Un mare meci se va purta în jurul listelor electorale. Câți suntem? Cine actualizeză cifrele? Câți trebuie să vină la vot? Și mai ales cine va avea curaj să facă aceste calcule, sub spectrul dosarului Dragnea? Când va veni momentul de adus oameni la vot, cred că fiecare primar din România va avea fiori pe spinare când se va gândi la asta.
În fapt, USL a reușit să mute campania electorală mult mai devreme. Cine câștigă acum, pleacă cu șanse mult mai mari și la toamnă. Cu un amendament: e o perioadă care va da vizibilitate și altor candidați. În fapt, se dublează timpul de campanie. Mai mult, o vom ține într-o dezbatere până în noiembrie. Și era exact ceea ce aveau nevoie candidații aflați la început de drum: Mihai-Răzvan Ungureanu sau Cătălin Predoiu.
Nu discut încă și legitimitatea sau corectitudinea modificărilor constituționale. Acestea trebuie luate, una câte una, la timpul lor. Și în primul rând trebuie să ne răspundem la o întrebare: Ce ne dorim, mai mult? Un Parlament sau un Președinte puternic?
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!