Domnul Liviu Dragnea a făcut aseară o piruetă și s-a întors bine de tot, dar nu chiar de tot în chestiunea grațierii. ”În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru.” Declarația este făcută în exclusivitate la Digi24.
Cum ar veni, domnul Dragnea nici n-a știut de ordonanțe, nici nu prea a înțeles ce-i cu ele, deși documentul a trecut pe la cabinetul său. Mai deunăzi fusese la două televiziuni unde explicase pe larg de ce ordonanțele nu sunt atât de rele. Declarația vine după două semnale puternice venite din Statele Unite și Canada, dar și cel din MCV că ordonanțele nu fac bine deloc. Totuși, mă întreabă un prieten, ce canale și ce pârghii îl determină pe un politician să-și mănânce cuvintele? Încerc o explicație.
O să insist. Liviu Dragnea este cel mai bun produs al politicii din România în ultimii ani. Domnul Dragnea nu este parașutat la partid. A crescut de jos, de la lipit afișe, a mers de la mici afaceri cu restaurante, până la strategii naționale și distribuția câtorva miliarde pe la toate primăriile din țară.
El știe exact cum merge politica pe aici. Și are destule resurse ca să înțeleagă cum se face la alții și să citească printre rânduri. Președintele PSD a încercat să meargă tare și dur. Lipsa de curaj a colegilor, gestul fizic al lui Iohannis de a veni la guvern, ieșirea lumii în stradă i-au dat un semnal serios. Canalele diplomatice s-au înroșit atât public cât și-n culise. Iar dacă domnul Dragnea a învățat ceva de la Victor Ponta este că nu trebuie să devină nefrecventabil nici aici, nici afară. Nu-ți permiți să se dărâme pământul lângă tine, pentru că apoi nu mai exiști decât temporar.
Ori el tocmai se reinventa. În plus, foarte curând va face încerca și o reabilitare juridică, după cum singur a spus. Astfel, și-a temperat declarațiile. Și asta pentru că mai are un as în mână. Dacă o decizie a guvernului pare una forțată, un vot al Parlamentului pe un pachet mult mai mare este legitim. Până la urmă, asta voia și piața, discuție în Parlament. Șmecheria este că la asumarea răspunderii, nimeni nu poate pune amendamente. Așadar voința guvernului e lege.
Asta vrea acum PSD, iar liderul său va putea spune linișit că mai bine de jumătate de Parlament a legitimat asta. Iar dacă rezultatele sunt aceleași, metoda este mai puțin importantă.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!