Textul de mai jos aparține colegului meu Cristian Iohan Ștefănescu, care a fost la protestul împotriva ordonnațelor de grațiere și amnistie. Cred că punctul său de vedere exprimă cât se poate de clar ceși doresc cei mai mulți dintr cei aflați în Piața Universității.
”Nu văd de ce m-ar crede oameni care mă cunosc după profilul de Facebook, eventual din unele alte chestii pe care le-am mai scris în ultimul sfert de veac, dacă spun că, miercuri, m-a scos în stradă Liviu Dragnea, cu mârșăviile lui. Și tot el mă determină să îmi petrec după amiaza asta de weekend în stradă, nu la căldurică.
Din partea mea, pot s-o creadă pe Alina Mungiu Pippidi, mai ales că până mai anul trecut o înjurau ca fiind răul suprem, instigatoarea la fascisme soroșiste. Sau pe Ovidiu Zară. Sau pe Mircea Badea. Sau pe cei care susțin că focul de la Bamboo a fost pus de Iohannis. E dreptul oricui, vorba aia, fiecare pasăre pre limba ei piere.
Eu nu vreau să cadă guvernul. Vreau doar să guverneze onest. Nu fără greșeli, că nu s-a inventat încă perfecțiunea.
Nu vreau, deci, să pice Guvernul Sorin Grindeanu. E Guvernul majorității parlamentare democratic alese. Aleasă în baza unor angajamente asumate față de alegători, așa cum se întâmplă într-o democrație, și se răsfrâng asupra tuturor cetățenilor, care, dacă au ieșit sau nu la vot, plătesc taxe și merită să primească în schimbul lor serviciile prestate de funcționarii statului conform contractului social numit stat de drept. Care, dacă nu vă supărați, nu e un moft.
Vreau ca acest Guvern să își vadă de treaba pentru care e acolo. Să asigure sistemului de sănătate funcționalitatea, astfel încât medicii să poată veni la spitale și să-și vadă onest de fiecare pacient. Să supervizeze corectitudinea aparatului administrativ, peste tot unde are competențe, astfel încât aleșii și instalații să facă țara asta locuibilă și respirabilă. Să garanteze justiției libertatea de a lua deciziile conform literei și spiritului legii, în deplină cunoaștere a cazurilor și a normelor juridice. Să dea infrastructură țării. Să o scoată din mizerie. Să stimuleze consumul intern. Să încurajeze oamenii pricepuți să muncească, să muncească aici, să producă aici. Să sancționeze derapajele, să obstrucționeze hoția și să nu mintă.
Lucrurile acestea nu se fac peste noapte. Guvernul acesta nu are nici măcar o lună, nu avea când să producă minuni. Dar va trebui să facă lucrurile să meargă. Patru ani de aici înainte. Nu are nici un fel de obstacol – în afara propriilor ticăloși.
Așa că, în după amiaza asta, voi fi, la 5, la Universitate, ca să îmi pun obrazul, alături de ceilalți care vor veni aici, pentru demnitatea tuturor celor care nu-și doresc legi cu dedicație, legi care să îi scape de pedepse pe toți cei care au furat țara asta, din 1989 încoace. Și care, dacă ar fi cum le e pofta celor care au pus pe masă ordonanțele cu grațierea și modificările codurilor, vor să lase tot ce s’a furat de la stat și s-a clădit din acești bani în pușculițele capitaliștilor de cumetrie.”
Să-mi fie iertat că nu știu a cui e fotografia, dar îi transmit felicitări.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
Atunci îți propun să citeşti integral textul Proiectelor de Ordonanță, apoi să decizi motivul pentru care ai ieşit în stradă. E simplu.