M-am transformat ieri în pieton pentru câteva ceasuri. Și am luat-o pe jos de la Podul Cotroceni până la muncă, pe Șoseaua  Panduri . Un kilometru jumătate, cam 40 de minute pentru că trei sferturi din traseu era acoperit de zăpadă. Începând chiar de la pod care nu a văzut nicio lopată anul acesta.

Excepția majoră de anul acesta este Cotroceniul, al cărui trotuar era curat bec. Spre deosebire de casele vecine din cartier. Mi-a picat însă fața la Academia Militară. Niciun centimetru de pe trotuarele din jurul Academiei nu a fost curățat

Aproape jumătate de kilometru de zăpadă se întinde de la poala dealului până sus în Panduri. Pe acolo nu a trecut nicio lopată de la începutul viscolului. Sunt câteva urme ale unor inconștienți ca mine. Zăpada are vreo 30 de centimetri, este înghețată și murdară.

Iar la capetele tronsoanelor de trotuar, vajnicii militari au ridicat câte un munte de zăpadă curățată de pe aleile interioare și din fața garajelor. Așa că ești nevoit să cobori pe stradă, una pe care să merge tare, ca să poți merge mai departe. Un drum pe care îl faci în cinci minute îți ia cel puțin un sfert de oră. Iar trotuarul de la Panduri este curățat la minima rezistență.

Un calcul îmi arată că în Academia Militară sunt în jur de 1000 de studenți, majoritatea bărbați tineri. Dacă Academia și studenții săi, viitorul Armatei române, cum ar veni, nu au fost în stare să pună mâna să-și facă curat în jur mi se pare trist și îngrijorător.

Cum or fi arătând dormitoarele și curtea stimabile instituții? Eu știu că în interiorul și în vecinătatea unei unități se vede mâna de militar. Chiar dacă trotuarul acela ar fi unul public, unde e de datoria primăriilor să intervină, Academia și armata ar fi trebuit să dea un exemplu. Nimeni nu are resurse să facă totul curat repede. Dar dacă tu ai resurse și oameni, poți face ceva pentru comunitate.

Căci până la urmă despre asta este vorba: despre comunitate. Oamenii aceștia antrenați, puternici și în care lumea are încredere fac parte din aceeași comunitate cu noi. Valoarea instituției tale nu este dată doar de locul în care muncești, ci și de împrejurimile sale. De capacitatea ta de a aduce lucrurile bune din interior și către ce se află în jur.

Degeaba un apartament este strălucitor, dacă blocul și cartierul său arată rău. Degeaba o Academie aduce soldați excelenți în NATO, dacă aceștia nu sunt capabili sau nu-și dau seama că trebuie să facă curâțenie lângă clădirea în care muncesc.

Poate mâine 20 de studenți mai inimoși sau un profesor mai săritor vor restabili mândria Armatei române. Căci, acum, orice bucureștean rătăcit în apropierea sa va pleca jenat mai departe. Până faptele mici nu vor fi o obișnuință, războaiele mari parcă pălesc în importanță.