Iohannis tocmai și-a luat SRI-ul înapoi

Am mai spus-o, poveștile cu servicii secrete sunt ca un aisberg. Vezi ce ți se arată, dar marile confruntări, marea putere este ascunsă undeva în ape reci și tulburi. Așa și în cazul Coldea, vedem doar o parte din ceea ce s-a întâmplat, iar ca să știm mai multe trebuie să ne închipuim prin numeroase reflexii. 

Așadar, ce spune SRI? Generalul Coldea a respectat legea și regulamentele interne în relația cu Sebastian Ghiță. De asta l-a repus în funcție. Generalul și-a dat demisia din funcție pentru că Serviciul ar avea de suferit. Ocazie cu care directorul Hellvig l-a scos la pensie. Ilogic, nu? Dacă tot nu-i vinovat, de ce să renunți la un ofițer bun? Nu e chiar așa.

Florian Coldea știe toate regulile jocului. Nu întâmplător a condus o parte din România vreme de 12 ani. Așa că în toate plecările, concediile sau împrietenirile sale cu Sebastian Ghiță a fost atent, a respectat regulile jocului, a fost conform normelor. De asta SRI nu l-a clintit din funcție. Era curat cu acte.

Pe de altă parte, relația a existat, cel mai probabil. Cei doi au fost împreună, au discutat, s-or fi distrat. Că Sebastian Ghiță i-a fost prieten, unealtă, colaborator sau cutie de rezonanță, nu mai are importanță. Apropierea dintre cei doi este o vulnerabilitate pentru SRI, atât în România cât și-n afara ei. Coldea a știut acest lucru, a prins și atmosfera din serviciu și și-a dat demisia. Probabil că lumea de acolo se aștepta ca el să plece de tot. Dar omul nu a vrut, a vrut să mai ia parte la joc, eventual să revină. Probabil are multe cărți în mână.

Dar aici intervine partea ascunsă a aisbergului. Primii care îl doresc plecat sunt Iohannis și Hellvig, pentru că acest om are o putere imensă, similară cu a lor. Și nu a fost numit de ei. Nu este controlabil. De asta Hellvig apasă pedala la maximum și-l dă afară din Serviciu, asumându-și riscuri de apariție a unor dezvăluiri. Dar important era să-l lase fără subordonați și fără sistem pentru a-și consolida puterea lor. Probabil va urma o numire rapidă în funcție. 

Coldea va avea de ales între o pensie liniștită și un post diplomatic. Raporturile de forțe în SRI se vor reconstrui în avantajul președintelui. Adversarii săi ar trebui să privească cu atenție ce s-a întâmplat. Mai ales că Sebastian Ghiță a fost convenabil neprins o lună de zile. Cred că tocmai se va întoarce cu el.

Nu, șefa DNA nu va pleca. Ea încă are treabă. 

P.S. Scriam zilele trecute că ne trebuie o cheie a acestui scandal și anume interesul public. El a fost satisfăcut fix cât se vede un aisberg. Adică partea aia superficială din care se înțelege, fără anchete și dosare, că un angajat de top al SRI a trecut linia de relaționare cu un afacerist de top. 

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!