Domnule Grindeanu, ați putea începe cu niște scuze

Ce relevanță mai are într-o țară așezată prost, inechitabilă, întoarsă moral și valoric cu fundul în sus, dacă o regulă fragilă, abia adoptată și vremelnică, nu este respectată de o mărime a zilei? Ce importanță are dacă o regulă contestată și pe care mulți lucrează să o schimbe este încălcată în public?

Ce importanță are dacă un prim-ministru fumează în spațiul public închis și este surprins? Zău, la câte nenorociri sunt în România, că Sorin Grindeanu e filmat de Realitatea fumând o țigară în anticameră la Dragnea nu e mare lucru. Apropo, nu era în birou la Dragnea, era la secretare. Era și mai în văzul lumii decât s-a crezut inițial. Dar în definitiv cui îi mai pasă? 

Mie îmi pasă. Îmi pasă pentru că gesturile mici ne definesc. Ele sunt parte din noi în fiecare zi. Sunt cele care ne însoțesc în oricare moment și cele care construiesc relația cu cei din jur. Gesturile mici și respectarea regulilor banale ne dau funcționarea societății. 

Ele construiesc plasa, țesătura, prin care trăim și care odată ruptă duce la nervi. Ele, nu deciziile majore, sunt cele care ne fac viața mai bună sau mai proastă. O țigără fumată lângă cineva care nu suportă, un gunoi aruncat pe stradă, mașina parcată aiurea, trecerea pe roșu, depășitul coloanei, muzica dată tare în bloc, furtul la curent, apă și căldură, neplata amenzilor și impozitelor, astea sunt cele care ne mănâncă zilnic. 

Iar să-l vezi pe prim-ministru fumând fără păsare în spațiu închis îți arată cât de neașezată este România. Este un gest de putere, un gest de necontestat, un gest nesancționabil și pe care îl face doar pentru că poate. În mintea lui ar fi chiar umilitor să fumeze în altă parte decât acolo. Până la urmă de asta te-ai cățărat în fruntea statului. Să poți fuma în birou și să nu stai la semafor.

Gestul acesta de vătaf, întâmplarea că niciunul de acolo nu se gândește să nu fumeze ne spune că mărimile din țara asta sunt peste noi. Puneți pariu că Grindeanu și Dragnea fumează și în restaurantele unde merg? Și că le oferă scrumiere chiar patronii? Și că nici nu se gândesc să refuze?

Acesta este păcatul originar al României. Inechitatea și încălcarea regulii ca normă, în timp ce arunci cu cuvinte mari și bani în cei care ar putea pune întrebări despre asta.

Altfel, am mai spus. Legea anti-fumat nu era menită să taie din drepturile unor persoane. Cred că fumătorii se vor descurca. Ea era menită să taie din ideea că fumatul este bun și accesibil. Legea trebuia să ferească o nouă generație de fumat, de țigară și de bolile asociate. Ori tocmai au aflat că nu este așa o mare problemă și că nimeni nu are nimic de spus, dacă un șef fumează.

Așa că, domnule Grindeanu, dacă tot spuneți că guvernul este al României, puteți să începeți astăzi cu niște scuze. Niște scuze care să arate că vă pare rău c-ați încălcat o lege și că multă lume v-a văzut. Puteți să vă cereți scuze de la toți cetățenii României care au așteptat această lege și de la cei care au făcut-o posibilă. Și apoi să arătați, zilnic, că dumneavoastră chiar sunteți preocupat de reducerea ratei fumatului în România. Căci, orice gest mic contează. 

 

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!