Ieri, domnii Iohannis și Cioloș s-au declarat surprinși că suntem surprinși din nou de inundații. Până să ne dăm cu fundul de pământ, colegul meu Cristian Iohan Ștefănescu, de spiță germană și trăitor ani buni în Germania a explicat scurt și la obiect cum au reușit nemții să nu mai fie surprinși.

În decembrie 1993, Rinul s-a umflat până a inundat Kölnul vechi. Aproape un an s-a lucrat la dosarele pentru despăgubiri. Și-apoi, proprietarii și-au reparat cârciumile. Le-au asigurat din nou, le-au deschis, a venit iar Tata Rin învolburat, la începutul lui 1995, și a distrus iar tot.

Alte dosare, alți bani, altă distracție.

Orașul Köln și-a suflecat mânecile și a decis sistematizarea Rinului. A băgat bani în fundul fluviului, l-a îndiguit în unele zone, a adâncit cu un metru și jumătate zona de inundație, a lăsat luncă în alte părți, a interzis orice construcții acolo unde i s-a permis Rinului să se extindă când nu-și mai încape în propria piele.

Mai urcă, Rinul, se mai înfurie, mai spală faleza centrului vechi, dar nu-l mai încalecă.

Nimeni, la Köln, fie că-s putrezii de bogați din Sürth, fie post-aristocrații din Rodenkirchen sau moștenitorii foștilor pirați și vameși de pe Rin, așezați pe malul de vis-a-vis, în Zündorf, nici măcar rusnacii care au ocupat bună parte din Porz, nimeni nu își imaginează că dacă o lege spune că nu ai voie există vreo cale de întors legea sau de ocolit.

Și, mai ales, nimeni nu a umblat, din birou, la costuri, reducând pe unde se poate, pentru că, nu-i așa?, nu s-o observa.

Ba da, se observă.

În Galați și Vrancea, zonele inundate sunt aceleași, an după an. Un dig neterminat, o sistematizare lăsată pe hârtie, o infrastructură a cărei finanțare s-a dus în campaniile electorale succesive.

Acolo trebuie urgent o armată de procurori. Un desant întreg.

Corupția inundă.

Și ucide. Speranțe, agoniseli, oameni.

Fotografiile le-a făcut Cristi în 2011 în zonele inundate controlat. Nimeni, dar nimeni nu a mai construit nici măcar un coteț acolo. Asta este diferența.