Câteva sute de camioane și taxiuri în Piața Victoriei, dar și în mai multe orașe din țară, au înmuiat guvernul Cioloș în chestiunea RCA. Orice om sănătos la cap știe că un protest al camionagiilor are un impact major asupra economiei și poate enerva toată populația urbană a României.
Așa că Cioloș a ales soluția disperată: a obligat ASF-ul să pună o limită la prețul RCA. Soluția o să lovească foarte probabil în persoanele fizice, dar ea ascunde o imagine mai mare despre care trebuie să vorbim. O imagine dată de un stat nevolnic, corupt și fără viziune, cu o populație ajunsă la limită și care cere drepturi în relația cu mediul corporate.
Fixarea prețului RCA este ultimul eveniment dintr-o serie în care statul a intrat mai mult sau mai puțin cu picioarele în piața liberă. Să le luăm pe rând.
Legea dării în plată obligă sistemul bancar la defensivă în fața clienților, situație imposibilă în urmă cu 10 ani. Băncile au primit aici lovitură după lovitură, iar linia de apărare a fost străpunsă în aplauzele publicului. Niciodată, cred, sistemul bancar nu s-a bucurat de mai puțină simpatie în România.
De altfel, situația atât de tensionată a dus și la o modificare a condițiilor de acordare a creditelor, modificare realizată prin ordonanță de urgență de către guvern. Vor dispărea o parte din comisioane, dobânzi împovărătoare, dar și executările silite făcute în pripă. Convertirea împrumutului va putea fi făcută doar cu voința clientului. Toate aceste reglementări s-au făcut fără ca nimeni să mai conteste ceva, băncile ar fi pierdut partida din start.
Un alt exemplu: legea 51%, privind supermarketurile, a stopat o parte din practicile anti-concurențiale, dar a introdus o anomalie severă în piață care va costa tot pe producători și consumatori. Marile magazine vor schimba modelul de afacere și vor lovi pe toată lumea. Asta pentru că reacția a fost disproporționată.
Sunt cel puțin patru exemple în care statul a intervenit masiv în piață, dând satisfacție publicului. Avea dreptul să o facă? Desigur. A procedat bine? Nu în toate cazurile. Dar poate principala întrebare este de ce s-a ajuns aici? De ce este nevoie ca statul să pună limitări de preț, să dea legi tembele retroactive sau unele bizare în care numără măslinele din coș.
Răspunsul este simplu: pentru că vreme de 25 de ani statul nu a făcut nimic să-i apere pe oameni. A fost nevolnic, inexistent, pasiv, corupt. Corporațiile au găsit aici câmpii virgine și au făcut cam tot ce le-a trecut prin cap. Modul în care si-au coordonat afacerile și s-au extins a ținut fix de modul lor de-a privi piața și viața.
Nu au existat pârghii sau inițiative care să apere și publicul. Nu a existat un răspuns instituționalizat la practici abuzive. Nu uitați că a existat o vreme în care băncile luau comisioane pentru a-ți arăta câți bani ai în cont. Nu uitați că te puneau să semnezi ordine de plată în alb. Nu uitați că producătorii nu intrau la raft dacă nu plăteau taxe infernale.
Și mai presus de asta, nu uitați că statul a oferit companiilor un cod al muncii făcut aproape exclusiv în favoarea lor. De fapt, de aici pornește marele dezechililbru, cel care transformă România într-o piață care oferă muncă ieftină, în care nu există sindicate și drepturi, iar prețurile sunt parcă date de o mamă.
Nu sprijin intervenția statului în economie. Știți că am criticat mai fiecare dintre măsurile de mai sus. Le consider absurde, aberante și de natură de a distorsiona piața. Ce vreau să apun este că asistăm la un fenomen firesc de recuperare a terenului pierdut.
Lumea a ajuns la un nivel de suportabilitate uriaș, oamenii sunt din ce în ce mai informați, își află drepturile, nu înghit orice mizerie. Fenomenul va mai dura până la găsirea unui echilibru într părți.
Dar pentru a preveni inițiativele tembele și războiul dintre părți statul are nevoie de instituții puternice care să asigure jocul corect și competiția echilibrată. Ce-a făcut ASF este rușinos. Prețurile din România sunt dincolo de orice suportabilitate, iar statul nu poate explica mecanismul prin care s-a ajuns la ele. Au acționat doar legi ale concurenței, există înțelegeri, de ce clienții își pierd din drepturi?
La fel Consiliul Concurenței este prea mic pentru câte războaie are de purtat. Nu știm nici o măsură majoră care să fi echililbrat meciul dintre producători și magazine. Iar în ce-o privește, BNR a asistat pasivă ani buni cum lumea plătea comision la intrarea pe ușa băncii. Până când instituțiile astea nu or să dea randament, pe aici o să fie o luptă care pe care. Momentan câștigă clienții. Pregătiți-vă însă în câteva luni la răspunsul care o să vă doară.
Foto: shutterstock
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!