Știu c-o să sune complet aiurea, dar dacă vine cineva și mă întreabă acum: ”ce chestie tare ai văzut în concediu”, o să-i zic ”am văzut un veceu.” Și de aici stau și mă întreb și eu, cum se poate asta. Am făcut un tur al României, am văzut capitala Imperiului austro-ungar, o lume plină de minuni. Cum să-mi fi rămas gândul la un veceu?

Lucrurile stau cam în felul următor. Pe canalul Dunării, la Viena, este o zonă de mici baruri, chioșcuri care functionează doar în timpul verii. Mici terase, cu un pic de nisip, umbră, muzică în surdină. Este un loc mai curând pentru hipsterii locali. Am văzut că turiștii merg în vapoarele de vis-a-vis.

Toată treaba este că oamenii nu au veceuri. Pe vreun kilometru nu vezi nicio toaletă din alea albastre de umplu Bucureștiul, spre surprinderea și disperarea mea la un moment dat. Dar și când l-am găsit am rămas cu gura căscată.

Pentru că nu am găsit un veceu, ci o lecție de etică a muncii. Băiatul ăsta facuse toaletă dintr-o baracă. Un radio cânta în surdină, era o curățenie strălucitoare, înauntru mirosea a parfum. Niciun strop nu era pe jos. Hârtie igienică la discreție, pisoarele aveau săpunuri aruncate în ele, era lumină, șervețele de hârtie. Sincer, era ca la un hotel mare din centru. Cetățeanul intra la baie și făcea curat după fiecare client și înțeleg că, la doamne, găseai diverse tipuri de tampoane igienice.

Pe masă, la ieșire, aveai la dispozitie creme, deodorante, parfumuri sau after-shave de la diverse mărci. Și o bomboană să pleci de acolo cu totul parfumat. Fiecare plătea 50 de cenți pentru treaba asta. Sau cât dorea în plus, bănuiesc. Cred că trecuseră pe acolo câteva sute de oameni în ziua aceea, ceea ce făcea ca afacerea să fie rezonabilă.

Dar, după cum bănuiți, nu veceul este cel care m-a determina să scriu asta. Ci modul de-a gândi o afacere, un serviciu, munca ta. Dacă tot trebuie să curăț un veceu ca să trăiesc, atunci voi face acest lucru perfect își va fi spus acest cetățean. De fapt, e o lecție care trebuie aplicată în mai toate afacerile. Fac ceva atât de bine, încât să-i fie bine clientului, dar și mie ulterior.

E o sinteză, cea mai nelalocul ei și  mai neașteptată, a unui mod de-a trăi într-o capitală europeană. Încercăm să facem lucrurile perfect. Fiecare acolo unde l-a dus viața, pregătirea și mintea. Și așa o să ne meargă bine.

Când o să văd treaba asta în România, înseamnă că ne-am schimbat definitiv. Dar, stai, aici e o rușine să lucrezi la veceu.