Bunelu’, așa-i ziceam noi bunicului, avea oi. Nu le-am văzut de multe ori, că nu le ținea acasă. Le dădea la cioban, așa cum făcea tot satul. Iar tata îi întreba pe toți când ne duceam pe ulițe: ”câte oi mai ai?”
Brânza primită era un pietroasă, tare rău, prin care se vedeau grunjii de sare gri și neagră. Se ținea într-o saramură, iar tata avea niște butoiașe de plastic cu care o căra la noi acasă. Nu era cea mai bună brânză din lume, dar era ”brânza noastră”, cum ar veni.
Părea un lucru de la sine înțeles că trebuie să ai oi. ”Dacă trăiești la țară, trebuie să ai niște oi, niște găini. O vacă, să ții ceva în curte.” De fapt, asta era ideea. Să fii gospodar. Să faci pentru tine și pentru alții, să muncești și ”să nu stai pe tânjală”. ”Mereu ai câte ceva de făcut aici”, mi se spunea. Asta e moștenirea mea țărănească și a multora dintre voi, cel mai probabil.
De pe dealurile Botoșaniului nu se pleca în transhumanță, că munții erau departe, iar pășunile întinse, ca să nu mai fie nevoie să pleci. Povestea hoinăritului de peste vară am aflat-o însă de mic copil. Știam că mare parte din ”ciobeni”, cum se spunea la noi, se duc la munte. Că așa e obiceiul, că iese brânza mai bună și că, în definitiv, așa e mersul lumii.
Treizeci de ani mai târziu, l-am cunoscut pe Dragoș Lumpan, ultimul cetățean de la oraș care a mai mers cu oile. Dragoș are puterea aceea de creator care prinde un fir și care țese o poveste din el de va trebui să ne rămână toată viața.
De fapt, povestea va trebui să ne rămână toată viața, toată viața copiilor noștri și la multe generații de nepoți. Povestea asta trebuie să zică și peste două sute de ani, că pe aici a fost un neam de păstori. Cu bune și cu rele, dar că asta e istoria lui.
Dragoș Lumpan este martorul tăcut al dispariției unui fenomen. Transhumanța nu mai este practicată decât de zece familii de ciobani din România. Când s-a apucat de filmat documentarul ”Ultima transhumanță” mai erau treizeci. În șapte ani, douăzeci dintre ele au renunțat.
”De ce se întâmplă asta, Dragoș?” Lunganul cu barbă a prins ceva din domoliciunea personajelor sale. Forță și domoliciune. ”Pentru că drumurile noastre taie drumurile lor.”
Nu numai drumurile fizice, dar și cele legale și cele spirituale. Poate și cele comerciale. Lumea nu mai e croită cu timp și răbdare ca să duci oile la munte peste vară.
De 7 ani, Dragoș Lumpan merge cu oile cum au făcut strămoșii lui pe vremuri. Merge nu numai în România, merge și în Balcani: Grecia, Albania, Turcia, uneori și în Italia. Ciobanii l-au lăsat să filmeze, dar l-au pus și la munci. ”M-au pus la un moment dat să țin spatele turmei, să nu se piardă mieii. Dar eu trebuia să filmez și din față. Și mă tot duceam repede să mai trag niște cadre. Și mă certau ciobanii…”
L-au pus să împingă oile în strungă, să nu doarmă de grija ursului, dar mai ales i-au dat voie să le înregistreze poveștile.
”De unde știi pe unde să mergeți, mai ales noaptea? Iaca, mă uit după dealuri. Dar nu se vede nici un deal. Atunci mă uit după stele. Dar astă-noapte a fost nor. Atunci merg după harta pe care Dumnezeu mi-o dat-o în cap.”
Căci oile merg pe drumurile lor și nu pe ale oamenilor de câteva secole. La prima întâlnire i-au părut că râd de el. ”Cum ajung la stână? Păi ia-o pe cărarea asta și mergi înainte. Cam până unde? Cam până unde se fac două ore.”
I-a luat un an până când și-a găsit personajele. Apoi primii ciobani s-au lăsat de transhumanță. A căutat alții care să-l accepte pe străinul de la București și care să spună o poveste.
E o moștenire pe care putem să le-o lăsăm copiilor noștri. Oi nu o să le mai lăsăm niciodată, dar povestea asta poate ar trebui să o poarte undeva.
Pentru asta este nevoie însă de bani. Jumătate din banii necesari filmului sau strâns prin crowdfunding pe platforma crestemidei.ro. Filmul este acum în faza de post-producție, editare de imagine și sunet și ar trebui să apară în ianuarie 2017.
Cealaltă jumătate de bani o putem strânge noi acum, laolaltă cu întreaga lume, pe indiegogo. E nevoie de 9000 de dolari, din care s-au strâns 1100. Cred că putem da o mână de ajutor și ne scriem noi istoria. Și pentru că trebuie să simți că faci parte din această comunitate, Dragoș oferă o recompensă pentru fiecare donație. De la fotografii și postere, până la bilete la premieră sau sesiuni foto speciale pentru donatori. Inclusiv o sesiune de filmare la personajele filmului, acasă și la stână.
Click aici pentru pagina Ultima Transhumanță de pe indiegogo, unde poți dona pentru finalizarea proiectului. Aveți acolo tot ce trebuie să știți.
Scrieți-vă povestea frumos!
Foto: Dragoș Lumpan
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!