Dacă domnul Iohannis ar avea umor, fie el și ardelenesc, ceea ce suspectez că este adevărat, zilele astea din biroul său de la Cotroceni ar trebui să se audă câteva hohote de râs generoase. Pentru că nu este senzație mai mare de râs decât ce-au reușit să facă parlamentarii români dintr-o lege care avea aparent toate intențiile bune și patriotice pe care demagogia le poate strânge la un loc.

Legea mâncării românești sau a produselor jumătate românești în magazine este acum, aproape de promulgarea sa, un exemplu modern al poveștii lui Creangă ”Prostia omenească”. Îi putem spune de fapt  ”Prostia parlamentărească”, iar asta vine din nepregătire, neprofesionalism și pompierism.

O să vă înșir, în ordine, ceea ce rezultă în practică din documentul aflat acum pe masa domnului Iohannis.

Mărirea prețului la toți comercianții mici

Legea nu mai permite taxarea unor servicii de către marile magazine. Adică nu mai este voie să iei taxă de raft, taxă de catalog și multe alte lucruri pe care le aveau ei acolo, lucruri care încărcau prețul artificial. Ce nu au dibuit onor parlamentarii era însă sistemul pe care îl foloseau furnizorii mari și magazinele, anume prețul de listă.

Astfel, un producător vindea laptele cu același preț la toată lumea, doar că aplica discount-uri diferite. De la foarte mari pentru magazinele discount, cash-carry și supermarketuri, apoi din ce în ce mai mici la magazinele de mărime medie și mică. Adică cei mari primeau 15% discount, cei mici 5%. Apoi se facturau și refacturau diverse servicii către furnizor. Așa câștiga magazinul.

Fără refacturare, se va lucra însă cu un preț net. Adică același preț pentru toată lumea plus adaosul comercial. Pentru că volumele diferă de la hypermarket la magazin mic, diferența asta de 10% între mare și mic magazin ar putea ajunge la 25%. În scurt timp toate magazinele mici vor gâfâi.

O să se mai întâmple ceva, lucru pe care nu-l va recunoaște nimeni deschis. Prețul de listă de acum va deveni preț net. Pentru că magazinul mare va vrea să-și recupereze banii de undeva. Și va bloca achizițiile la prețul de acum că nu-l obligă nimeni să facă altfel. Asta ne va lovi pe toți pentru că de abia de aici va pune adaosul comercial. Adică banii pierduți de la furnizor îi ia de la client.

Companiile mici vor suferi cel mai tare

Și asta pentru că Parlamentul a făcut o eroare de tehnică legislativă uriașă. Adică a stipulat obligația achiziționării alimentelor de pe lanțul scurt pentru afacerile mari și a prevăzut amenzi, dar nu face nicio distincție pentru restul prevederilor.

Astfel, obligă toate magazinele, inclusiv cele mici,  să plătească marfa la 7 zile. Dacă un retailer mare ar putea susține acest ritm de plăți, atunci cu greu se poate aplica asta unui magazin mic. Pur și simplu, așa funcționează economia reală a României cu plata unei facturi la 30 de zile. Nici termenul practicat acum, cel de 60 de zile, nu mi se pare corect, dar undeva trebuie să fie un echilibru.

Parlamentul a reușit să scoată rapid sume mari de bani în afara României

Nu există diferențiere în lege pentru cine și cum se dau banii la 7 zile. Vă asigur că nu va exista nicio milă din partea retailerilor să-și plătească furnizorii externi la 7 zile și să scoată niște sume de bani din România. Cei care vor avea de suferit vor fi companiile care nu vând produse de mâncare, pe seama cărora se va plăti factura în acest foarte scurt termen.

Prețul nu mai include TVA

Am lăsat la urma chestiunea incredibilă, pentru că, pur și simplu, cred că e vorba de o greșeală de redactare, de o greșeală omenească. Nu e posibil să prevezi că nu se mai colectează TVA și să spui că ”preţ de vânzare către consumator – preţul de achiziţie al produsului alimentar majorat cu adaosul comercial”. Lipsește TVA-ul, după cum vedeți. Asta nu poate fi decât o eroare, amară, dar în același timp îmi arată cât de pripită este această lege.

Rămân la concluzia că a fost doar un episod electoral care poate fi încă îndreptat. Mai ales că e de natură să strice ideea bună a acestei legi: și anume că în fața unei concurențe masive, neloiale și mai ales susținută de statele puternic agricole, producătorii români au șanse mici. Nu rezolvăm însă o haiducie cu o altă haiducie, mai ales una proastă. Încă o dată. Vorbim de o idee bună, de una pe care am primit-o cu brațele deschise din cauza inechității, dar care a găsit o rezolvare foarte proastă. Iar parlamentarii care au răspuns chemării electorale au făcut-o prost.

Există legi în Parlament care într-adevăr pot ajuta producătorii români. Am scris despre asta. Oamenii trebuie să se asocieze, iar statul trebuie să-i ajute. De asemenea, trebuie reglementări clare pentru marile magazine și să ne întrebăm dacă acestea pot funcționa în orașe sau în mijlocul lor, de exemplu. Problemele complexe au nevoie de soluții complexe, iar aici, în cazul legii mâncării românești, răspunsul a fost vag și amatoristic.