Îmi place să merg la supermarket, să mă plimb printre rafturi, să analizez, să mă uit la produse, să văd ce e nou, ce a mai apărut. Îmi place toată abundența și bogăția de acolo și-mi place să mă surprind cumpărând câte ceva nou.

Și mai ales, îmi place să fiu atent de fiecare dată: să bag seama la calitate și pe unde sunt făcute produsele alea. Cumpăr de la firme din Moldova, de pe lângă Vaslui, încerc să ajut oamenii care muncesc mult și dau calitate și, da, includ și componenta asta românească, locală, în decizia mea.

Dar e decizia mea, nu mi-e impusă, nu mi-o vântură careva pe la nas. Iar asta e  pe cale să se schimbe. Căci – iată – ni se va dicta de mâine înainte cum ar trebui să arate coșul fiecăruia de produse.

Camera Deputaților va vota marți o modificare a legii de comercializare a produselor alimentare. De fapt, va obliga toate marile magazine, cu o cifră de afaceri mai mare de două milioane de euro anual, să vândă mâncare românească în proporție de 51 %. De asemenea, va fi interzis actualul sistem de taxe la raft.

Reglementarea se aplică și producătorilor, care vor trebui să achiziționeze materie primă din România, dacă vor să numească produsul lor ca fiind ”românesc”. Legea este de un socialism feroce, deși ea vine de la liberali. Dar nu e vorba de un socialism corect, ci de un hei-rup populist, cu argumente de grădiniță și numai bune de vehiculat în campania electorală.

Expunerea de motive a unor patrioți cu opt clase

Relațiile comerciale pentru vânzarea alimentelor sunt reglementate în România prin Legea 321 din 2009, în numai 14 articole. Adică o apă de ploaie față de cât de complex este mecanismul acesta și câte aspecte fine apar între vânzători și furnizori. Asta le-a dat supermarketurilor o poziție dominantă în relația cu producătorii.

După ani de presiuni, producătorii au obținut în an electoral legea ”ba, pe-a mă-tii” și răstoarnă tot cadrul existent. În fapt, marea lege de modificare de la Senat are 2(două) articole care spun că mâncarea trebuie să fie un pic mai mult de jumătate românească. Șmecheriile au apărut la Cameră, unde ”carne, fructe și legume” s-a extins la mai toate produsele alimentare.

Expunerea de motive putea fi făcută la fel de bine de un copil de clasa a opta. Nu are date, cifre, nici un argument de natură economică sau de altă natură care să susțină povestea asta. Fraza cheie este următoarea:

”Astfel, se va stimula producția, se vor putea crea noi locuri de muncă, vor crește încasările la buget și cetățeanul va ști că va găsi tot timpul în hipermarket, de exemplu, un măr românesc și nu doar aduse din import, etc.”

Cred că până și guvernul din Venezuela ar fi mândru de platitudinile debitate mai sus. Este imposibil ca o lege cu implicații de magnitudine uriașă să nu fie însoțită de niciun, dar de niciun calcul economic. Asta nu a împiedicat întreaga clasa politică să voteze legea în unanimitate. Voi reveni un pic mai târziu la reacțiile instituționale. Înainte, trebuie să vedem cum o intervenție de asemenea natură o să aibă cele mai neașteptate efecte pentru cumpărător.

Legea restabilește capitalismul de cumătrie în România

Nu e mare șmecherie să-ți dai seama că un preț este dictat de cerere și ofertă. Dar, după această modificare, acest raport se va schimba. Produsele românești, mai puține, vor trebui să răspundă unei cereri mai mari. Automat, prețul va merge în sus. În plus, produsele românești pleacă cu un dezavantaj de preț. Din cauza subvențiilor mai mici, a motorinei mai scumpe și a lipsei de asociere, ele sunt automat mai mari ca preț.

Povestea prețului se va distribui și la procesatori. Ca produsul lor să fie ”românesc” și numit ca atare la raft, toate ingredientele lui vor trebui să fie românești. Iarăși mărire a prețului.

Negocierea va fi un coșmar al prețului pentru cumpărător. Marile lanțuri nici nu bagă în seamă producătorii care vin cu zece tone de mere la poarta lor.  În condițiile în care ei negociază sute de tone cu asociații mari și producători uriași, uneori la bursă, negocierea cu un mic producător nu poate aduce foarte mult.

Prețurile vor crește și ca urmare a faptului că supermarketurile vor trebui să angajeze zeci de oameni care să asigure logistica unei astfel de operațiuni. Dar să mergem mai departe.

Parlamentul inventează supercrenvurștiul românesc

Procesatorii din România vor constata că facerea de bine de mai sus este de fapt cel mai prost lucru care urmează să li se întâmple. Legea propune un nou sistem de etichetare. Dacă vrei să-ți pui produsul în jumătatea de produse românești, tot ce este în el trebuie să fie românesc. Dar nici un crenvurști din România nu este sută la sută românesc pentru că e cam imposibil. Nimeni nu stă să aștepte carnea de la Constanța, dacă ea nu mai există. Livrările vin în secvențe diferite, nu poți opri producția.

Din lipsă de asociere, zeci de camioane și camionete vor veni la livrare în jurul supermarketurilor. Va fi o imagine bizară și cel puțin ciudată, fără nicio legătură cu comerțul modern. La fel și pentru procesatori, care vor fi obligați să accepte o relație cu diverse companii care să le livreze puțin câte puțin.

Sistemul va deveni cel puțin haotic. De altfel, și inițiatorii legii știu ce mare problemă vor face, astfel încât au lăsat rezolvarea tuturor problemelor la latitudinea Guvernului. Iată ce se spune în textul documentului de la Comisie. „ulterior, cade în sarcina Executivului de la București stabilirea prin Hotărâre de Guvern a situațiilor speciale în care nu se poate respecta procentul de 51%, de exemplu în lunile de iarnă când nu există legume și fructe proaspete sau în cazul unei situații excepționale, în care nu se poate găsi suficientă carne proaspătă.”

Legea nu este amânată de frica retoricii naționaliste

Efectele la care nimeni din Camera Deputaților nu s-a gândit se vor ține lanț. În primul rând, marea masă de importuri se va muta către magazinele sub două milioane de euro. Logic, în piață o să vezi mai mulți vânzători decât țăranii care ar trebui să vândă aici. Piața în sine nu va fi o zonă românească, va fi una de desfacere a ceea ce găsești în supermarket.

O întrebare importantă va fi în zonă fiscalizării. Ce efect va avea asupra bugetului. Dacă e să-i asculți pe retaileri, ei anticipează o scădere a vânzărilor și  mai ales a celor cu bon. E măcar o întrebare de pus aici.

Sunt o multitudine de întrebări pe care eu pot să le ridic într-o analiză jurnalistică. Nimeni nu a făcut însă un studiu de impact. Nimeni nu știe în realitate, pe cifre, ce s-ar putea petrece cu o astfel de lege. Dar mediul politic, care acționează bezmetic, vrea să o adopte pentru că e campanie electorală. ”Nimeni nu are curaj să se împotrivească acum”, îmi spune un politician de top. Adevărul este că nici politicienii nu o îmbrățișează cu toții, dar am ajuns într-o retorică în care nimeni nu se mai gândește că măcar ar putea amâna povestea asta.

Producătorii: ”dacă nu ne iese acum, suntem proști”

Producătorii spun însă că legea va fi un succes. ”Dacă nici de data asta nu reușim, atunci suntem proști și gata…”, îmi spunea unul dintre ei. Costel Caraș, producător de lapte spune că este o bătălie cu un sistem construit în favoarea supermarketurilor și a corporațiilor care produc mâncare. ”Ei mută debușeele de materie primă din diverse țări către o altă țară și așa suntem scoși de pe piață. Pot să spun că de data asta, politicul și-a făcut datoria.”

Producătorii spun că mulți dintre ei aruncă producția. Nu este clar însă de ce România ar sta mai prost aici decât alte state. De ce asocierea nu funcționează? De ce nu este posibil ca România să domine piața prin asociațiile sale? ”Nu am reușit să ne asociem, deși am făcut eforturi”, îmi spune Caraș. ”Le este teamă că vor fi furați, după experiențele din 95-96 și 2004-2007, când s-a încercat asocierea”, îmi spune un înalt oficial.

De altfel, aici ar putea fi cheia, doar că nimeni nu are răbdare să mai amâne un dezastru care vine peste noi. Spania, Italia, Franța domină piața agricolă prin asociere. Câteva zeci de producători pun la un loc producția, o desfac cu același nume, în același ambalaj și cu același transport. Astfel îndeplinesc o cerință cheie pentru marile magazine: stabilitate, constanță, predictibilitate. Nici un producător mic nu poate furniza aceleași mere vreme de un an. Câteva sute de producători, da.

Francezii și italienii reinventează cooperativele

Fostul ministru al agriculturii, Daniel Constantin are în Parlament o Lege a Cooperativelor. Adevărat, măsura ar suna spăimos, dar cred că după 25 de ani am trecut de trauma comunismului.

Pentru orice om cu scaun la cap, această lege ar trebui discutată cu prioritate în fața unei inițiative pompieristice venite din neant. Astfel, dacă s-ar asocia, fiecare dintre aceste structuri ar primi niște reduceri fiscale fabuloase. Vorbim de reduceri fiscale plecând de la impozitul pe profit al Asociațiilor și mergând până la scutiri pentru venitul persoanelor fizice membre. Legea e trecută doar de Senat, iar la Cameră stă din noiembrie. Pe valul românismului de paradă din ultimele luni, este însă mai eficient să pui tricolorul pe mâncare, decât să faci ceva real.

Mai există însă oameni cu scaun la cap. Legea este respinsă atât de Guvern cât și de Consiliul Concurenței. Cel din urmă înșiră o listă de motive pentru care legea este discriminatorie în plan european și încalcă mai multe reglementări fie ele europene sau constituționale, pentru că acordă sprijin unor producători locali în detrimentul altora.

Până și chestiunea ”lanțului scurt”, scutul parlamentarilor, e luată un pic la mișto de aceștia. Pentru că Politica Agrară Europeană nu trage granițe naționale. Europenii încurajează supermarketurile și producătorii să ia alimente din zona lor geografică. Dar la București asta înseamnă legume bulgărești, iar la Timișoara lapte din Ungaria.

Brânză, mânz, viezure nu mai sunt o afacere

Așa că argumentele care țin de strămoșeștile ”Brânză, mânz și viezure”, nu prea au ce să caute în cea mai mare afacere cu alimente din lume. Aici totul se face cu cifre și cu cap. Iar distinșii parlamentari ne-au arătat că nu au niciuna și nici alta. Au făcut ceea ce le-a stat la îndemână după 25 de ani în care au pus industria în cap: au găsit un dușman. Nici măcar zona de taxe care ar fi trebuit negociată cu atenție nu au rezolvat-o , ci au trântit un articol otova, care o să dea naștere la o singură taxă, dar bună.

Suntem în pragul unei noi prostii făcută de capete fierbinți. O amânare ar fi mai mult decât necesară. Nu soluțiile ușoare sunt cele care rezolvă probleme complicate. Poate de data asta ar trebui să gândim și să nu ne pripim.