Pentru așa ceva aș vota (II)

Mi-am promis că o să fac la ”localele” de anul acesta o alegere cât se poate de rațională. Că o să aleg omul cu un program clar și care poate să-l și pună în practică. Și am zis că o să vedeți pe acest blog mai toate proiectele coerente pe care le propun diverși oameni.

O să punem toate ideile bune pe masă, o să le comparăm și o să facem o dezbatere care să fie legată de rațiune și viziune și mai puțin de inimă. Săptămână trecută v-am arătat proiectul spectaculos al unui candidat PACT pentru sectorul 6, Alexandru Pânișoară. Azi arunc un ochi pe o propunere similară a lui Sebastian Bodu, implicat și el în cursa pentru Primăria 6.

Propunerea lui Bodu privește amenajarea inelului existent din jurul Lacului Morii, București-Chiajna. Acum, acolo este un soi de tărâm al nimănui, unde poți pescui, te poți plimba sau trece cu mașina spre Chiajna, mai toate în condițiile Deltei Văcărești, din sectorul trei. Adică off-road.

Așadar, avem un loc. Ce zice Sebastian Bodu că face acolo? Elementele principale:

bandă de alergare tip tartan de 9 kilometri cu o lățime de 1.20 metri

bandă de biciclete, marcată pe betonul existent, cu o lungime de 9 kilometri și lățime de 140 de centimetri

cale de acces auto controlat pentru intervenție și siguranță, pe betonul existent

zonă continuă cu arbori si arbuști, în jardiniere de beton, cuplate cu bănci fără spătar, cu sistem de irigare alimentat cu apă din lac și alimentare electrică solară

coșuri de gunoi și corpuri de iluminat, alimentate solar, cu leduri, model antivandalizare

instalare de toalele ecologice și apă de spălat, în minim două puncte

instalare de sisteme de supraveghere video și menținerea pazei permanente, cu drept de amendă (Poliția Comunitară)

o zonă de fitness și antrenamente in exterior.

Aveți aici toate detaliile proiectului. Din păcate, acesta nu este însoțit de o viziune grafică, ceea ce ar fi înlesnit înțelegerea.

Ironic, la ora la care scriu Bodu are candidatura contestată și va primi un răspuns azi. Cred că acesta este și cazul celuilalt proiect, de la PACT. Dacă nu rezolvă situația, căutăm mai departe. Săptămânile viitoare o să mă uit pe propunerile principalelor partide. Deocamdată, nu am reușit să le găsesc site-urile cu proiecte. Și asta spune mult despre oferta pe care ne-o fac. În orice caz, eu m-am săturat de gargara lor obișnuită. E timpul să vină cu ceva concret pe masă.

 

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Un comentariu la “Pentru așa ceva aș vota (II)

  1. ramona spune:

    La noi,în Bacău, e unu’ Ionel Palăr de la PNL care în bunul lor obicei lansat se Stavarache(primaru’ Bacăului) , ne-a trimis o scrisoare în care ne spune ce ar vrea el sa faca acum,ca tot i se termina al 3-lea mandat de deputat…el zice ca e răzeș și ca e însurat cu o moldoveancă mândră și frumoasă(sanchi) și ca PSD-ul care ne- a condus urbea e vinovat pt toate relele…Stăvărache e liberal și de 8ani primar, iar ultima dată PNL se săruta franțuzește cu PSD..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!