La sfârșitul săptămânii trecute a izbucnit un nou scandal la o grădiniță din zona centrală a Bucureștiului. O directoare snopea în bătaie copiii de la grădiniță și acest lucru a fost înregistrat video. Grădinița funcționa ilegal.

”Nu este acreditată și autorizată de ARACIS și funcționează în afara legii, nu este și nu intră în evidenţa ISMB”, a spus, la Digi24, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Municipiului București, Marian Banu.

La mine a ajuns mai repede valul de indignare de pe Facebook, decât știrea. Și aici o frază m-a lăsat mască. ”Nu este de datoria noastră ca părinți să verificăm actele grădiniței sau dacă are autorizare.”  Poftim? Să înțeleg că sunt cetățeni care și-ar lăsa copilul pe mâna unor străini și nu fac minima diligență de a vedea dacă există autorizații?

Că nu pun întrebări despre valabilitatea actelor pe care le vor primi la sfârșitul perioadei de educație? Sau că nu vor să știe despre calificările profesorilor de acolo? Înțeleg ca e de ajuns recomandare altora și locul unde este situată grădinița.

Toate instituțiile particulare acreditate sunt trecute pe o listă publică. Pot fi studiate. Pot fi cerute acte de funcționare. Există o noimă pentru care statul cere standarde în educație. Este un gest minim pe care poți să-l faci pentru copil și, dacă vrei, pentru banii tăi. Și dacă ai făcut-o, poți să te vaiți apoi de ce face statul.

Statul nu poate verifica orice. Nu este peste tot. El apare și funcționează, în majoritatea cazurilor, în urma unor sesizări, în urma intervenției noastre. Iar când vine vorba de copil, ești de două ori vigilent, că nu ai nimic mai bun pe lume. Asta nu e o scuză pentru femeia aceea, care doar a vrut să facă bani din educație. Ea trebuie îndepărtată din această zonă.

La fel funcționează și în cazul foarte neplăcut al românului cu dublă cetățenie, română și irlandeză, care nu a mai putut pleca cu fata sa din țară. Internetul îl căinează acum și se miră că avem așa o lege în care îți trebuie aprobarea ambilor părinți ca să iasă copilul din țară.

Legea e bună, aici România nu e cu fundul în sus. Este o măsură de prevedere absolut necesară, rezultată în urma a zeci de situații în care copiii români au dispărut în adopții dubioase sau în care familii au fost distruse. Ca părinte trebuie să știi însă ce se întâmplă cu copilul tău. La ce-l supui, unde-l trimiți, cine sunt oamenii care vor sta cu el. Și să știi și dacă există o astfel de lege, care este totuși una notorie.  Da, totul începe de la tine.

Tot de la tine începe și alegerea programelor tv, a timpului petrecut la tabletă, a prietenilor pe care și-i face, a modului în care știe să respecte legea. Și atunci când alegi să cumperi brânză Brădet pentru că tu crezi sincer în cauza companiei. Sau pentru că pur și simplu nu-ți pasă.

Și faci toate astea tocmai pentru că te confrunți cu un stat imprevizibil și pe care îl înjuri tot timpul. Aici nu poți să ai încredere în stat, în instituții. Când vine vorba de copil, tu ești cel care știe cel mai bine cum trebuie apărat. Statul o să facă atât cât poate. Iar dacă știi că ai făcut ce trebuie, atunci poți să iei la înjurat pe ăia care trebuiau să verifice. Dar, zău, până atunci, verifică dacă ți-ai lăsat copilul la grădi sau în ceva echivalent cu locul de joacă de la mall.

P.S. Uite și un caz unde statul avea mai multe pârghii să intervină. Dar nu a făcut-o decât după ce părinții au făcut o sesizare. Mi-aș fi dorit ca și acest caz să ne emoționeze la fel. E același lucru. Doar că e vorba de copii de la țară.

foto: shutterstock