Eu sunt generația care l-a citit pe Cruyff. Nu l-am văzut jucând decât atunci când am crescut și a apărut pe youtube. Dar știu că pe coperta uneia dintre cărțile lui Ioan Chirilă era un tricou portocaliu cu numărul 14, plutind deasupra tuturor.

Am citit astfel toată povestea. Am aflat de haita lui Ajax, de fotbalul total, de generația spectacol pentru părinții noștri și, prin Chirilă i-am simțit neîmplinirea finalelor de Cupă Mondială pierdute.

Și mai știam ceva. Că la începutul anilor 80, cea mai mare onoare în fața blocului era să primești supra-numele de Cruyff. Iar dacă desenai și un număr pe un tricou portocaliu, împrumutai din ființa zeilor.

Am văzut finala în care a dus Barcelonei, prima Cupă a Campionilor. Nu mi s-a părut cea mai mare echipă, mai ales că golul a venit dintr-un șut de la 30 de metri al lui Koeman. Dar am înțeles că acolo doar se puneau semințele. Pe care le-am văzut mai apoi în picioarele lui Romario, Hagi sau  Stoicikov. Iar azi în ce înseamnă Messi, Suarez, Neymar.

Nu l-am văzut jucând, dar l-am văzut în spusele lui și ale celor care îl venerează.

”Fotbalul se joacă cu capul, picioarele doar te ajută”, spunea mereu Cruyff. Primul care spunea că ”Barcelona e mai mult decât un club.” Și cel care a făcut impietatea de a le numi pe ”oribilele” Bayern și Liverpool non-echipe de fotbal, pentru că nu puteau lega trei pase. Omul care a refuzat Madridul pentru a putea construi de la zero.

”Nu suport echipele care  se bazează pe calculator și pe statistici. Dacă era așa, eu nu aș fi ajuns fotbalist. La 15 ani, nu dădeam cu stângul mai mult de 15 metri, iar cu dreptul 20. Dar tehnica și viziunea mea nu le poți pune într-un computer.”

Nu întâmplător, Barcelona îi pasează pe toți și te obligă să gândești de la cinci ani și până când părăsești clubul. Nimic nu ar fi fost posibil la Barcelona ultimilor ani fără acest mecanism al gândirii. Și tot așa s-a născut cel mai important gânditor al Barcelonei, Guardiola. Cel care a ridicat jocul de fotbal la intensitatea unui de șah.

”Într-un fel, cred că voi fi nemuritor”, spunea fără modestie Cruyff. Și posibil că așa e. Pentru că asta se întâmplă cu toți cei care întemeiază religii. Și mai ales cu toți cei despre care se  scriu cărți.