Taximetristul meu se ceartă cu o Tatiană. ”pune mâna și fă ceva. Nu sta așa, că în țara asta te mănâncă toți.” Mă lasă chiar în fața sediului, se uită un pic și spune: ”Dumnezeu vă vede aici, dar vă aștept.” Adevărul este că și eu am plecat cu același sentiment. Am de înregistrat un contract de drepturi de autor la sănătate, pentru plata taxelor.

Și când intru zâmbesc, căci e bine. Sunt doar șapte-opt oameni la trei ghișee. Las că în două minute aflu că e vorba doar de un ghișeu. Mai e o doamnă acolo, la susținerea singurului funcționar care prestează. Pentru că sunt fript îi dau doamnei documentele la verificat. Se întoarce în câteva minute și-mi spune că e ok, că nu mai am nevoie de nimic.

Între timp, coada se clădește. O doamnă face imprudența să se așeze în față. Asta pentru că dintr-un exces de politețe, coada face o voltă în fața ghișeului ca să-i lase loc celui de acolo să respire. Doamna e plină de veselie și de amabilitate. Trece și ea pe la funcționara cu verificarea: ”știu că am toate actele, dar aș vrea să știu că e bine”. Și apoi spune râzând: ”oricum se știe, toată lumea trece de două ori pe aici.”

Iar eu zic hotărât: ”nu e cazul meu. am nevoie doar de o viză.” Și așa mă apropiam victorios de ghișeu, unde am ajuns 45 de minute mai târziu.

”De ce vreți reînregistrarea?”

”Pentru că am un contract de drepturi de autor și vreau să plătesc”

”Păi și contractul?”

”Nu-l am la mine. Colega mi-a spus că nu e nevoie.”

”Și eu de unde știu că aveți contract?

”Pentru că declarația din fața dvs. are semnătura mea, semnătura companiei care plătește și ștampila lor. Și pentru că altfel aș fi bătut în cap să vin să stau la coadă ca să vă pot plăti bani.”

”Nu, nu, trebuie contractul. Altfel nu se poate.”

”Nu e de ajuns că vrem noi să plătim?”

”Și uite, aveți și două luni în care nu figurați cu nimic”

”Sunt fără venit. Dar după cum vedeți nici nu e vreo prestați e medicală decontată”

”Aaaa, nu. Trebui să plătiți la ANAF și apoi vă dau viza”

”Păi nu mai bine imi dați viza, compania mea plătește dările cu ocazia asta și eu vă trimit toate documentele prin poștă?”

”Exclus.”

Și-mi pune hârtiile în brațe. Hârtii pe care le plimb de câteva zile. Le-am luat de la medicul de familie. Le-am dus la firmă și apoi la viza de înregistrare. În fapt, sunt un prost care face taximetrie de documente prin București ca să dau bani la stat.

Și acum merg la ANAF la casierie, după cum mi s-a spus. Nu e nimeni, Slavă Domnului! Dar… greșit!

”Mergeți dvs la camera 308. De acolo luați aviz și apoi veniți la ghișeul șapte. ”

”Doamnă dar de ce nu pot plăti direct la dvs? Nu aveți calculatoare? ”

La camera 308 cred că sunt 60 de oameni. Renunț și mă duc la taximetrist care mă încurajează: ” lasă domnule, că reușești matale.”

Așa că trebuie să găsesc un ”codist”. Și cel mai la îndemână e nevastă-mea care lucrează ușă în ușă cu ANAF-ul. Așa că se duce pe final de program, dar tot prinde 40 de minute după șapte oameni. Avizul îl primește repede, apoi se angajează într-un serviciu de curierat prin ANAF. Plutește cu hârtia în brațe până la ghișeul șapte. Acolo o doamnă privește hârtia și o împinge încet peste calculator către casierie. De acolo, o colegă, execută o operațiune de strigare către contribuabili.”Icsulescu, Striblea, ăla, ăla..” Și de abia poi statul îți ia banii.

Nevastă-mea scapă fără draci de acolo doar pentru că îl vede pe Alexandru Papadopol, actorul, care e mai rău ca noi. Funcționarii refuză să-i dea un document pentru că nu mai are bonul de înregistrare. Documentul e acolo, i-l arată, dar nu i-l dau. ”Duceți-vă dumneavoastră la colega care v-a făcut înregistrarea, să vi-l dea ea”. Și-l scot afară, ca la telenovele. Nici nervii, nici rugămințile, nici celebritatea nu te ajută mult în fața statului.

Per total, jumătate de zi, 50 de lei la taxi, o grămadă de draci și o treabă nerezolvată. Mâine trebuie să mă pun la altă coadă. Nu știu câți oameni or să fie de data asta, dar știu că mă voi enerva. Și jur că o să fac scandal. Măcar să aibă și ei o zi proastă.

Altfel, statul român este tâmpit. Pentru că numai astfel se poate traduce opacitatea în a refuza bani și a face lucrurile simple. Faptul că nu poate accepta nicio hârtie prin poștă, faptul că face orice să se acopere cu hârtii în loc să ușureze situația cetățeanului, îți arată că niciun tocător de hârtii nu te poate ajuta. E și o problemă de atitudine. De oameni care nu vor să înțeleagă și să lucreze în folosul părților implicate.

Iar eu sunt un prost că de ani de zile nu mă învăț minte. Și alerg și stau pe la cozi și pierd ore și nervi, doar ca să fiu corect. Iar el găsește o nouă modalitate să mă umilească.

(foto)