…și ce se întâmplă în realitate. Acesta ar trebui să fie titlul complet al postării, care probabil că va naște măcar nedumeriri. În primul rând:

De ce ar trebui să facă statul român ceva pentru familia Bodnariu?

Pentru că vorbim de cetățeni români și, indiferent dacă au dreptate sau nu, dacă ne plac sau nu, statul român are o obligație care derivă din Constituție, articolul 17 :”Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.”

Puneți aici și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 8: ”Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept (viața privată și de familie n.r.), decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Iar Convenția de la Viena spune: că fiecare ”misiune diplomatică ocrotește în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetãţenilor sãi, în limitele admise de dreptul internaţional.”

Deci nu e îndoială că indiferent de ce credem noi, Bucureștiul trebuie să ia în seamă ce spune familia Bodnariu.

Ce se întâmplă însă în realitate?

Aici am vorbit cu diplomați bătrâni, cărora le voi păstra anonimatul. În primul rând, ”trebuie să vezi în ce ligă joci,” mi s-a spus. România nu e în liga nordului. Dacă ar fi fost vorba de Germania în locul României, chestiunea ar fi găsit rezolvări discrete în câteva săptămâni. Dacă ar fi fost vorba de Afganistan sau Pakistan, nu ar fi fost nicio rezolvare.

România e la limită în chestiune. Nu are intrările statelor mari, dar poate coagula o linie de presiune. Din explicațiile pe care le-am primit, practic asta înseamnă că toate întâlnirile, toate contactele pe care le au cele două state, pe orice temă, trebuie să includă nota României, la final, pe această temă.  Începând de la gaz, până la handbal, că tot vine naționala Norvegiei în martie, întâlnirile s-ar termina cu fraza: ”la ce bine ne înțelegem noi, nu luați în considerare și problema noastră?”

Adevărul este însă că la nivel consular sau de ambasadă, nu prea ai ce face. ”Întâi nu te vor băga în seamă, dar dacă va crește presiunea publică, atunci te vor plimba pe la toate ușile.” Ceea ce se întâmplă. România a făcut demersuri diplomatice încă din noiembrie în cazul Bodnariu, dar la aceastea nu a răspuns nimeni. După ce presiunea a crescut, atunci un diplomat român a fost primit la ministerul de resort.

Unii diplomați cred că Norvegia ar putea fi înghesuită pe canale europene, dar nu e chiar așa, pentru că ”trebuie să vezi cine emite mesajul și împotriva cui.” Iar în materie de drepturile omului, Norvegia este intangibilă pentru că e considerată printre cele mai avansate din lume.

Mesajul Premierului

Dacian Cioloș a cerut să fie informat ”personal de evoluția cazului.”

”Primul-ministru şi-a manifestat interesul deosebit în legătură cu evoluţia şi clarificarea cazului Bodnariu, în contextul relaţiilor excelente pe care România le are cu Norvegia la toate nivelurile, în acest moment. Acest interes va fi subliniat, însă, la toate nivelurile acestor relaţii.”, se arată în declarația de presă. Asta este povestea de care vă spuneam deja mai sus, dar aici apare o problemă.

Barnevernet este un serviciu descentralizat care nu are o răspundere la centru. Cel mai probabil tot ce poate ieși din chestiunea asta este o rezolvare la nivel personal.

Premierul spune că speră o rezolvare a situației ”fără să se ajungă şi la alte demersuri şi fără inflamarea pe mai departe a situaţiei, în baza excelentelor relaţii pe care România le are cu Norvegia.” Legal, România poate acționa ea însăși Norvegia în judecată la instanțele europene. Aici, bănuiala mea este că domnul Cioloș vorbește mai curând către publicul intern pentru că Norvegia are un record aproaope impecabil în astfel de cazuri.

O posibilă rezolvare

”Nu se va face pe canale diplomatice, ci mai curând cu ajutorul comunității din care familia Bodnariu face parte, mult mai puternică decât diplomația românească, cel puțin în această chestiune,” mi se spune. Iar soluția va fi una discretă pentru că și Norvegia se teme de precedente. Dar asta se poate întâmpla cât e o presiune publică importantă. Iar ea s-ar putea să mai dureze, cel puțin pentru că în curând va fi preluată mai aplicat de politicienii români. Să nu vă mire să vedem comisii care vor merge să analizeze cazul la fața locului.

Altfel, tot ce am scris nu înseamnă că familia Bodnariu are dreptate sau că dreptatea aparține statului norvegian. Ce putem face noi este să respectăm legea și să ne supunem ei. În ce privește statul din care facem parte, el are aceeași datorie față de toți cetățenii lui, cinstiți sau care sunt sub rigoarea legii.