Cum a ajuns Google să ne trimită la muncă

Vlad Petreanu scrie foarte bine despre cum i-a umblat Google prin mailuri. Povestea o citiți aici și sunt sigur că o să găsiți câteva similarități cu ceea ce vi se întâmplă, dacă nu chiar cumva întâmplări identice. Pe scurt, Google știa din mailurile lui Vlad că pleacă în Grecia, cât și cum stă și, bănuiesc, mai ales cât  a cheltuit pe treaba asta. Ca să știe ce reclame să-i vândă.

Asta mi-a adus aminte de ce i se întâmplă Alinei de o bună bucată de vreme. Google a început să-i ordoneze viața. În fiecare dimineață îi apare pe telefon un mesaj în care îi spune câte minute mai are până când trebuie să ajungă la muncă. Dacă trece peste o anumită oră începe să se arate alarmat că ”you are late for work”. 

Alina nu folosește o aplicație pentru așa ceva și nici nu scrie în mailuri că se duce la o anumită oră la muncă. Cel mai probabil, Google înregistrează prin sistemul de navigare drumul pe care îl face zilnic spre muncă, cât stă acolo și când pleacă. Asta pentru că în jur de patru îi spune că ”programul s-a încheiat și că e timpul să meargă acasă”. În trafic, am văzut că îți arată rutele aglomerate și mai puțin aglomerate, în timp real. Ceea ce la prima vedere este util.

Iar ieri i-a spus că mai are patru zile până când pleacă în străinătate. Asta cred că o știe pentru că biletele s-au luat online. Una peste alta, Google are un contor al vieții noastre cu date, locuri, oameni și cheltuieli. Ceea ce mi se pare lipsit de etică. Dar acum vedem doar zorii acestei probleme. Cred că generațiile mai noi o să trăiască precum în filmele SF cu o entitate vorbitoare care le spune cum și cât să-și trăiască viețile.

Partea funny este că facem asta de bună voie și, foarte probabil, multă lume va renunța la liberul arbitru și o să vedem mici armate de cyborgi care nu vor putea trăi fără instrumentele astea.

foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

3 comentarii la Cum a ajuns Google să ne trimită la muncă

  1. Adrian spune:

    Ba folosește o aplicație. Se cheamă Google Now.

  2. gicu_luddite spune:

    Stii, ca toate informatiile alea pot fi dezactivate, cum spune cineva mai sus, sunt activate prin intermediul Google Now, un serviciu suplimentar la motorul de cautare. Ideea de la care porneste este „hey, datele exista, nu ar fi bine sa aiba si o utilitate pentru persoana care foloseste serviciul in afara livrarilor de reclame?”

    Daca ti se pare creepy, poti dezactiva serviciul (care by the way, nu s-a activat by default, cineva a dat opt-in). Ba mai mult, daca te duci in setarile de privacy, poti sa dezactivezi majoritatea serviciilor, inclusiv colectarile de date: https://myaccount.google.com/?pli=1

    Fiecare cum doreste, eu le las active dar stiu in fiecare moment ce informatii sunt transmise. Genul de informatii pe care le livreaza imi sunt foarte utile. Daca factorul creepy e prea mare pentru unii, good for them, sa dezactiveze serviciul sau sa caute alte servicii care pretind ca nu fac colectare de date (yeah, right) sau nu dau nimic inapoi utilizatorului.

    Uneori am impresia ca unii dintre utilizatori, mai panicosi, sunt mai degraba adeptii politicii strutului, mai bine sa nu stie nimic despre cum functioneaza un serviciu (deci sa nu i se livreze informatii utile). Daca nu stie nimic, inseamna ca totul e bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!