Declarația Andreei Paul că a născut copilul sâmbăta, ca să nu lipsească nicio zi de la muncă, este neîndoios cea mai mare realizare de comunicare a acesteia de când și-a început cariera politică. De mult timp doamna Paul nu a mai fost băgată în seamă de atâta lumea, chit că toți o înjurau.
Doamna Paul nu e cel mai rău politician din România, totuși. Are inițiative și mesaje demne de o soartă mai bună. Și se zbate constant să le transmită. Doar că nivelul de tupeu în cazul dumneaei a atins o magnitudine de 8 grade. Pe mine nu mă miră însă această declarație. România este o țară în care uitarea se așterne repede: două săptămâni și orice prostie sau mojicie este trecută cu vederea. Dacă este însă să te uiți în urmă la istoria doamnei Paul, ea cu siguranță ne-ar fi arătat povestea cu copilul venind. Carevasăzică:
Doamna Paul, Vass pe atunci, a intrat în spațiul public spunând despre propria guvernare că ar putea fi una de tâmpiți și strigând apoi ”jos taxele!”
La apogeul puterii lui Băsescu, doamna Paul i-a aplicat cea mai catifelată limbă Elenei Băsescu: „Are o pilă: este tânără, frumoasă, dar mai ales este fiica președintelui. Și pentru asta trebuie să o pedepsim dur, foarte dur. Pentru că uităm ca atunci cand emoția se impletește cu oboseala – și noi știm ce inseamnă oboseala într-o campanie electorală – poate să joace feste frumoase limbii romane”. Aveți aici și un video absolut sforăitor.
Nu-i vorbă, că la vreo doi ani după panseul acesta, doamna Paul, de acum în altă gașcă, a zis următoarele despre EBA: „abia silabisește citind de pe hârtie și are tupeul nemărginit să comenteze că alții au prune în gură sau să mintă o națiune întreagă că are cea mai bună activitate europarlamentară”. Ca să zici două lucruri atât de diferite, în așa scurt timp, trebuie să fii și tu o probă de caracter.
Imediat a venit și campania electorală a lui Iohannis, unde doamna Paul a scăpat boii de tot și le-a cerut tuturor să-l voteze pe Victor Ponta. O gafă care ar fi trecut cu cel mult un zâmbet. Ea zice însă ca ”Nu”-ul nu s-a auzit doar pt că a mișcat microfonul. Căutați voi mișcarea în imaginea de mai jos.
https://youtu.be/2j-Nu7K7-dw
Dar mie cel mai tare mi-a plăcut momentul în care doamna Paul, la audierea parlamentară a șefului ANRP, i-a cerut scurt banii pe care Agenția îi datora lui bărbată-său. Or mai fi și altele, sunt convins. Dar cam asta e rețeta cu care reușești în România. Iar ea este un politician bun, care va avea succes. Așa că, sincer, o cred că a muncit și în lunea de după naștere. Doar că nu o făcea pentru noi, ci pentru ea. Și bănuiesc că mai sunt cadavre de călcat.
Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!
E bun un review din când în când.
Este plina de ea,o falsa specialista,o spoiala de cunostinte amalgamate.. Economistul PDL ului..halal……cucoanele lui nea Traian..acesta e nivelul. Tupeu,tupeu,tupeu,figuri..
Eu am auzit prima data de p…a asta cand a spus la tv ca e „mandra ca e Osanca, ca osenii sunt cei mai tari din Romania”. Si din lume, poate, din univers.
Intrebandu-ma cine puii mei sunt „osenii” de sunt mai cu mot, observ clar cine sunt, vazand-o pe madam. Amuzant. 🙂
Cred ca rolul presei in a informa si sanctiona erorile este esential. Mai cred ca rolul presei este sa informeze corect, nu fracturat pentru ca asa e valul, asa e la moda si toti o fac. Mai cred ca rolul presei e sa promoveze profesionistii, nu sa-i izoleze. Cum naiba de reusim in Romania mereu sa-i marginalizam pe profesionistii autentici si ne alegem cu liderii pe care ii avem? Cu aportul presei, buni profesionisti, fie ei ai dreptei sau ai stangii, au fost facuti ba “prostanaci”, desi nu sunt, ba “hoti”, desi nu sunt. Romania avea doi buni profeionisti, oameni integri, de o forta profesionala si cu o capacitate de munca greu de egalat: dl Geoana si dna Paul. Cunosc bine scena politica. Ii cunosc pe amandoi. Stiu ce vorbesc. Amandoi marginalizati total. Batuti cu furca mediatica. Geona a fost recuperat de NATO. Paul a ramas intr-un total desert politic, retrasa pe dreapta de mai bine de 3 ani de PNL. O fi bine? O fi rau? Si am ramas cu niste nulitati politice si pe dreapta, si pe stanga. Asta e! Atata putem! Acum urmariti activitatea celor doi si recititi textele jurnalistice despre ei. Mai sunt valabile? Asta inseamna sa te ia valul jurnalistic si sa nu vezi tot tabloul.
Mă întrebați dacă acest text mai este valabil. Până la ultima virgulă. Pentru că el prezintă fapte și nu opinii. Tot ce citiți acolo este făcut de doamna Paul. Și cred că e o explicație foarte bună pentru izolarea ei politică. O fi o bună profesionistă, dar la așa prestație publică, lumea nu prea mai bagă în seamă. Și, apropo de profesionalism, vă mai las spre studiu asta http://www.contributors.ro/fara-categorie/relativ-la-acuzele-de-plagiat-aduse-andreei-paul-vass/. O părere echilibrată.